La finalul duratei de viaøå, bateriile consumate μi dispozitivul nu
trebuie aruncate împreunå cu deμeurile sau gunoiul menajer.
Vå rugåm så le duceøi la un Centru de service Braun sau la un
punct de colectare local corespunzåtor.
Garanţie
Acordăm o garanţie de 2 ani pentru acest produs, de la data achiziţionării.
Durata medie de utilizare: 5 ani, cu condiţia respectării instrucţiunilor de
utilizare si efectuării intervenţiilor tehnice numai de către personalul service
autorizat.
În perioada de garanţie vom remedia gratuit neconformităţile aparatului,
prin repararea sau înlocuirea produsului, după caz. Această garanţie este
valabilă în orice ţara în care acest aparat este furnizat de către compania
Braun sau de către distribuitorul desemnat al acesteia. Repararea sau
înlocuirea produselor se va efectua în cadrul unei perioade rezonabile de
timp (maxim 15 zile de la data aducerii la cunoştinţă a neconformităţii).
Prezenta garanţie nu acoperă: defectele datorate utilizării
necorespunzatoare, uzurii normale (de ex: ale sitei aparatului sau ale
blocului de taiere), precum si defectele care au un efect neglijabil asupra
valorii sau funcţionării aparatului. Garanţia devine nulă dacă se efectuează
reparaţii de către persoane neautorizate şi dacă nu se utilizează
componente originale Braun.
Pentru a beneficia de service în perioada de garanţie, prezentaţi produsul
împreună cu factura (bonul/chitanţa de cumpărare) la una dintre unităţile
service agreate.
PUNCT CENTRAL DE SERVICE BRAUN
Şos. Viilor, Nr.14, Corp Clădire C2, Etaj 2,
Biroul nr. 3, Sector 5, Bucuresti
(acces din Str. Năsăud)
Tel: 021.224.30.35
Mobil: 0722.541.548
E-mail: service.braun@interbrands.ro
63