Aparatul devine fierbinte în timpul funcţionării.
18.
arsurile, evitaţi contactul pielii cu suprafeţele fierbinţi.
Nu folosiţi un cronometru sau alte produse similare pentru a
19.
întrerupe automat radiatorul.
siguranţă înainte de a pune în funcţiune radiatorul!
Când produsul este utilizat în apropierea copiilor sau a
20.
persoanelor aflate în incapacitate se impune stricta
supraveghere a acestora.
preajma aparatului și trebuie supravegheați continuu. Copiii mai mari de 3 ani
dar mai mici de 8 ani pot porni și opri aparatul doar dacă acesta este instalat
sau se află la locul său de funcționare și dacă pot fi supravegheați, sau dacă au
fost instruiți cu privire la modalitățile sigure de utilizare a aparatului și înțeleg
care sunt riscurile implicate. Copiii mai mari de 3 ani dar mai mici de 8 ani nu au
voie să bage aparatul în priză, să-l calibreze sau să-l curețe, și nu pot efectua
operațiuni de întreținere asupra lui.
Nu se recomandă ca aparatul să fie folosit de copii sau de persoane cu
deficienţe fizice, senzoriale sau mintale sau de persoane care nu cunosc
aparatul sau nu au experienţa necesară pentru a-l folosi. Acest aparat poate fi
utilizat de copii de 8 ani și mai mari, și de persoane cu capacități fizice, mentale
sau psihice reduse, sau cu lipsă de experiență și cunoștințe doar dacă aceștia
pot fi supravegheați sau dacă au fost instruiți cu privire la modalitățile sigure de
utilizare a aparatului și înțeleg care sunt riscurile implicate. Copiii nu au voie să
se joace cu aparatul. Curățarea acestuia și operațiunile de întreținere nu pot fi
efectuate de copii nesupravegheați.
Menţineţi aparatul în perfectă stare de curăţenie.
21.
murdăria şi/sau petele de pe un radiator reprezintă cauza frecventă a
supraîncălzirii. Asiguraţi-vă că aceste depuneri sunt îndepărtate în mod regulat.
Nu puneţi în funcţiune aparatul în cazul în care observaţi
22.
deteriorări ale acestuia, ale cordonului sau ale fişei de
alimentare, dacă aparatul funcţionează defectuos, dacă a
căzut sau prezintă defecţiuni de orice fel.
vânzătorului sau electricianului autorizat pentru a-l verifica şi/sau repara. Cereţi
întotdeauna numai piese originale. Nu folosiţi ataşamente şi/sau accesorii care
nu v-au fost recomandate sau furnizate de către producător. Aparatul (inclusiv
cabluri electrice şi conector) poate fi deschis şi/sau reparat numai de persoane
autorizate şi calificate în acest sens.
Utilizaţi radiatorul numai în scopul în care a fost proiectat şi
23.
conform instrucţiunilor din prezentul manual.
Nerespectarea instrucţiunilor 22 & 23 poate conduce la daune, incendiu şi/sau
rănirea persoanelor. Conduce la pierderea imediată a garanţei, iar vânzătorul,
importatorul şi/sau producătorul nu îşi asumă răspunderea pentru nicio consecinţă!
Efectuaţi întotdeauna verificările de
Copiii mai mici de 3 ani nu trebuie ținuți în
42
Pentru a preveni
Praful,
Predaţi întreg aparatul