Senzorul pentru climat interior VELUX ACTIVE KLA 300
Informaţii importante
Citiţi cu atenţie instrucţiunile înainte de instalare și operare. Păstraţi aceste instrucţiuni
pentru o consultare viitoare și pentru a le pune la dispoziţia oricăror noi utilizatori.
Siguranţă
Senzorul climatic interior VELUX ACTIVE KLA 300 este exclusiv pentru utilizarea la interior
și într-un mediu uscat.
VELUX ACTIVE poate fi utilizat de către persoane (în vârstă de peste 8 ani) care dispun de
suficientă experienţă și cunoștinţe, dacă acestea au fost instruite referitor la utilizarea în
siguranţă și înţeleg pericolele implicate.
Copiii nu trebuie să se joace cu VELUX ACTIVE.
Atenţie: Dacă bateria este înlocuită cu un model de baterie incorect, există riscul producerii
unei explozii. Utilizaţi doar baterii alcaline AA pentru NXS01.
Produs
Asiguraţi-vă, înainte de montarea definitivă a senzorului climatic interior, că puteţi opera
produsele dorite din locaţia aleasă.
Kitul de control climatic interior VELUX ACTIVE se bazează pe două frecvenţe radio și este
marcat cu simbolul [↔]. Acest simbol poate fi găsit pe eticheta cu date.
Banda de frecvenţă radio: 863.0 – 870.0 MHz.
Putere de transmisie maximă: 15 mW.
Raza de emitere a frecvenţei: 300 m în spaţiu deschis. În funcţie de materialele de
construcţie ale clădirii, raza de emitere în interior este de aproximativ 30 m. Totuși,
construcţiile realizate cu beton armat, cu plafoane de metal sau din rigips pe structură
metalică pot reduce această rază de emitere.
Produsele electrice trebuie să fie aruncate în conformitate cu reglementările naţionale în
vigoare pentru deșeurile electronice, și nu alături de deșeurile menajere.
28
Nu aruncaţi bateriile folosite la gunoi! Acestea trebuie aruncate în conformitate cu reglementările
naţionale de mediu în vigoare pentru reciclarea deșeurilor. Bateriile conţin substanţe care pot fi
dăunătoare în cazul în care nu sunt manipulate și reciclate în mod corespunzător.
Adresaţi-vă unui centru local de colectare a deșeurilor, dacă este disponibil.
Ambalajul poate fi aruncat la deșeuri alături de deșeurile menajere obișnuite.
Întreţinere
Kitul de control climatic interior VELUX ACTIVE necesită întreţinere minimă. Suprafaţa
sa poate fi curăţată cu o cârpă moale și umedă.
Pentru lucrări de întreţinere sau service, deconectaţi fereastra de la sursa de curent sau
de la baterii și asiguraţi-vă că nu este posibilă reconectarea neintenţionată.
Durata de viaţă prevăzută a bateriei: min. 2 ani.
Piesele de schimb sunt puse la dispoziţie de compania VELUX.
Pentru mai multe detalii tehnice, vă rugăm să contactaţi compania VELUX, la numerele
de telefon prezentate în listă sau pe www.velux.com.
Declaraţie de conformitate
Prin prezenta, declarăm că kitul de control climatic interior VELUX ACTIVE KIX 300
(gateway 3LG E01/NXG01E, senzorul climatic interior KLA 300/3LA E06/NXS01
și comutatorul de pornire KLN 300/3LN E01/NXD01E) respectă normele formulate
în Directiva 2014/53/UE privind echipamentele radio și Directiva 2011/65/UE privind
restricţiile de utilizare a anumitor substanţe periculoase în echipamentele electrice
și electronice și că a fost produs în conformitate cu standardele armonizate
EN 62368-1(2014), EN 300220-2 v3.1.1, EN 300220-1 v3.1.1, EN 300328 v2.1.1,
EN 301489-1 v2.2.0, EN 301489-3 v2.1.1, EN 301489-17 v3.2.0, EN 55032(2015),
EN 55024(2010) +A1(2015), EN 61000-3-2 (2014), EN 61000-3-3 (2013),
EN 61326-1(2013), EN 62311(2008), EN 62479(2010) și EN 50581(2012).
Organismul notificat LCIE, număr de identificare 0081, a efectuat testele și rapoartele
privind produsele și a eliberat certificatul de examinare UE de tip nr. RED_88.