Indicaţii privitoare la mediul
înconjurător
Nu aruncaţi aparatul împreună cu
gunoiul menajer. Eliminaţi aparatul
prin intermediul unei unităţi autori-
zate de eliminare a deşeurilor sau
prin intermediul serviciului local de
salubritate. Respectaţi prevederile
aplicabile. Dacă aveţi neclarităţi
contactaţi serviciul de eliminare a deşeurilor. Predaţi
toate ambalajele la un centru de colectare a
materialelor reciclabile.
Acumulatori/baterii:
Nu aruncaţi acumulatorii/bateriile la deşeurile
menajere, în foc sau în apă. Acumulatorii/bateriile
ar trebui adunate, reciclate sau eliminate în mod
ecologic.
Garanţie
Pentru acest aparat marca Würth oferim o garanţie
conform prevederilor legale / specifice ţării, începând
cu data achiziţionării (dovada se face cu factura
sau cu bonul de livrare). Defecţiunile apărute sunt
remediate prin livrarea unor piese de schimb sau prin
operaţiuni de reparaţii. Pentru defecţiunile care au
apărut ca urmare a unei deserviri necorespunzătoare
nu se oferă garanţie. Orice pretenţie va fi onorată
numai dacă aparatul este predat nedezmembrat unei
filiale Würth, unui reprezentant de vânzări Würth, sau
unei unităţi de service autorizat Würth. Ne rezervăm
dreptul de a aduce modificări tehnice.
Nu ne asumăm nici o responsabilitate pentru greşeli
de tipar.
76
Piese de schimb
Dacă, în pofida proceselor de producţie şi con-
trol desfăşurate cu extremă atenţie, aparatul se
defectează, reparaţiile trebuie realizate de Würth
masterService.
Pentru toate întrebările şi comenzile de piese de
schimb indicaţi neapărat numărul articolului de pe
placheta de identificare a aparatului.
Actuala listă a pieselor de schimb pentru acest apa-
rat poate fi accesată pe Internet la „http://www.
wuerth.com/partsmanager" sau poate fi solicitată
de la cea mai apropiată filială Würth.