238 | Română
Nu permiteţi repararea aparatului de măsură decât de către personal de
u
specialitate corespunzător calificat şi numai cu piese de schimb originale. Numai
în acest mod poate fi garantată siguranţa de exploatare a aparatului de măsură.
Nu lucraţi cu aparatul de măsură în mediu cu pericol de explozie în care se află
u
lichide, gaze sau pulberi inflamabile. În aparatul de măsură se pot produce scântei
care să aprindă praful sau vaporii.
Nu aduce magnetul în apropierea implanturilor şi altor aparate
medicale cum ar fi, de exemplu, stimulatoarele cardiace sau
pompele de insulină. Câmpul generat de magnet poate perturba
funcţionarea implanturilor sau aparatelor medicale.
Ţineţi aparatul de măsură la distanţă faţă de suporturile magnetice de date şi de
u
dispozitivele sensibile la câmpurile magnetice. Prin acţiunea magneţilor se poate
ajunge la pierderi ireversibile de date.
Utilizaţi numai bateriile specificate în aceste instrucţiuni de utilizare. Nu utilizaţi
u
alte baterii rotunde sau o altă sursă de alimentare cu energie.
Manipulează cu atenţie aparatul de măsură atunci când capacul de protecţie a
u
fost scos. Manipularea neglijentă a aparatului de măsură fără capac de protecţie
poate duce la vătămări corporale.
Valorile măsurate ar putea să difere faţă de valorile reale. Valorile măsurate pot
u
fi influenţate de condiţiile de mediu (de exemplu, praful sau aburul din domeniul
de măsurare), variaţiile de temperatură (cauzate, de exemplu, de încălzitoarele
cu ventilatoare), precum şi de structura şi starea suprafeţelor de măsurat
(de exemplu, distribuţia neuniformă a umidităţii).
Descrierea produsului şi a performanțelor sale
Utilizarea conform destinaţiei
Aparatul de măsură permite determinarea aproximativă a umidităţii lemnului. Prin
măsurarea rezistenţei electrice, este determinat gradul de umiditate prin intermediul
conductivităţii electrice a obiectului de măsurat. Valoarea măsurată afişată indică
umiditatea procentuală a lemnului. Aceasta se raportează la masa uscată a lemnului.
Aparatul de măsură nu este adecvat pentru determinarea umidităţii lemnului din
obiectele de măsurat cu o grosime mai mică de 5 mm.
Aparatul de măsură este adecvat pentru utilizarea în mediul interior şi exterior.
Aparatul de măsură nu este protejat împotriva stropilor de apă şi a prafului.
1 609 92A 5EY | (29.04.2020)
Bosch Power Tools