GARANŢIE
Vă rugăm să păstraţi chitanţa, prezenţa acesteia fiind solicitată în cazul
oricăror solicitări de reparaţie acoperite de garanţie.
Garanţia acestui aparat este de 2 ani de la data achiziţiei, conform
informaţiilor din acest document.
În timpul perioadei de garanţie, în cazul puţin probabil în care aparatul
nu mai funcţionează din cauza unei defecţiuni de design sau de
fabricaţie, înapoiaţi-l magazinului de unde l-aţi achiziţionat, împreună cu
bonul de casă şi o copie a acestei garanţii.
Drepturile şi beneficiile oferite conform acestei garanţii sunt
suplimentare faţă de drepturile dvs. legale, care nu sunt afectate de
această garanţie. Jarden Consumer Solutions (Europe) Limited („JCS
(Europe)") îşi rezervă dreptul de a modifica aceşti termeni.
JCS (Europe) îşi asumă, pe perioada garanţiei, obligaţia de a repara
sau de a înlocui gratuit aparatul sau orice componentă a aparatului care
se dovedeşte a nu funcţiona, în următoarele condiţii:
•
să anunţaţi imediat magazinul sau JCS (Europe) despre apariţia
problemei; şi
•
aparatul să nu fi fost modificat în niciun fel sau să nu fi fost supus
deteriorărilor, întrebuinţării greşite, abuzurilor, reparaţiilor sau
modificărilor efectuate de către alte persoane decât cele autorizate
de JCS (Europe).
Defecţiunile care apar în urma utilizării neadecvate, deteriorării,
abuzului, alimentării la tensiuni neadecvate, catastrofelor naturale,
evenimentelor neprevăzute de JCS (Europe), reparaţiei sau modificării
de către o altă persoană decât cele autorizate de JCS (Europe) sau
nerespectării instrucţiunilor de utilizare nu sunt acoperite de această
garanţie. În plus, uzura normală, incluzând, fără a se limita la,
decolorările minore şi zgârieturile nu sunt acoperite de această garanţie.
Drepturile prevăzute în această garanţie se vor aplica numai primului
cumpărător şi nu se extind în cazul utilizării comerciale sau comune.
Dacă aparatul dvs. are inclusă o garanţie specifică ţării de utilizare
sau o garanţie suplimentară, vă rugăm să consultaţi, pentru informaţii
suplimentare, termenii şi condiţiile respectivei garanţii şi nu ale acesteia
sau să contactaţi distribuitorul local autorizat.
Deşeurile provenite din produsele electrice nu trebuie eliminate
împreună cu deşeurile menajere. Vă rugăm să le reciclaţi dacă aveţi
această posibilitate. Pentru informaţii suplimentare privind reciclarea
şi deşeurile provenite din echipamentele electrice şi electronice,
contactaţi-ne prin e-mail la adresa enquiriesEurope@jardencs.com.
Jarden Consumer Solutions (Europe) Limited
5400 Lakeside
Cheadle Royal Business Park
Cheadle
SK8 3GQ
UK
All manuals and user guides at all-guides.com
ВАЖНИ ПРЕДПАЗНИ МЕРКИ
Този уред може да се използва от деца
на възраст над 8 години и от лица с
намалени физически, сетивни или
психически възможности, или без опит
или познания, ако са под наблюдение
или са били инструктирани за
безопасна употреба на уреда и разбират
опасностите, свързани с неговата
експлоатация. Децата не трябва да си
играят с уреда. На деца на възраст над
8 години е разрешено да почистват и
поддържат уреда само под наблюдение.
Пазете уреда и захранващия кабел далече
от достъп на деца под 8 години.
Хлябът може да прегори. Не използвайте
уреда близо или под запалими материали
като например завеси. Никога не
използвайте тостера под стенни шкафове
или етажерки.
Никога не работете с уреда посредством
външен таймер или отделна система за
дистанционно управление.
Не докосвайте металните части на уреда
по време на употреба, тъй като те могат
да са силно нагорещени.
Ако захранващия кабел е повреден,
трябва да бъде заменен от
производителя, от негов сервизен
представител или от подобни
квалифицирани лица, за да няма заплаха
за безопасността.
• Никога не използвайте уреда за цели, различни от неговото
• Винаги първо се уверявайте, че ръцете ви са сухи, преди да
• Винаги поставяйте уреда върху стабилна, надеждна, суха и
• Този уред не трябва да се поставя върху или в близост до
BG
ПРОЧЕТЕТЕ ВСИЧКИ ИНСТРУКЦИИ ПРЕДИ
УПОТРЕБА
предназначение. Този уред е само за домашна употреба. Не
използвайте уреда на открито.
боравите със запушалката или да превключвате уреда.
равна повърхност.
потенциално горещи повърхности (като например газова или
електрическа подставка (плот)).
41