Nu deschideţi acumulatorul. Există pericol de
u
scurtcircuit.
În urma contactului cu obiecte ascuţite ca de exemplu
u
cuie sau şurubelniţe sau prin acţiunea unor forţe
exterioare asupra sa, acumulatorul se poate deteriora.
Se poate produce un scurtcircuit intern în urma căruia
acumulatorul să se aprindă, să scoată fum, să explodeze
sau să se supraîncălzească.
Utilizaţi acumulatorul numai pentru produsele oferite
u
de acelaşi producător. Numai astfel acumulatorul va fi
protejat împotriva unei suprasolicitări periculoase.
Feriţi acumulatorul de căldură, de
asemenea, de exemplu, de radiaţii solare
continue, foc, murdărie, apă şi umezeală. În
caz contrar, există pericolul de explozie şi
scurtcircuit.
Opriţi imediat scula electrică, în cazul în care
u
accesoriul se blochează. Fiţi pregătiţi pentru
momente de reacţie puternice care generează recul.
Accesoriul se blochează dacă scula electrică este
sprasolicitată sau este înclinată greşit în piesa de lucru.
Atenţie! În cazul utilizării sculei electrice cu Bluetooth
u
se pot produce deranjamente ale altor echipamente şi
instalaţii, avioane şi aparate medicale (de exemplu
stimulatoare cardiace, aparate auditive). Bluetooth se
pot produce deranjamente ale altor echipamente şi
instalaţii, avioane şi aparate medicale (de exemplu
stimulatoare cardiace, aparate auditive. De
asemenea, nu poate fi complet exclusă afectarea
oamenilor şi animalelor din imediata vecinătate. Nu
utilizaţi scula electrică cu Bluetooth
aparatelor medicale, staţiilor de benzină, instalaţiilor
chimice, sectoarelor cu pericol de explozie şi în zonele
de detonare. Nu folosiţi în avioane scula electrică cu
®
Bluetooth
. Evitaţi folosirea mai îndelungată în
imediata apropiere a corpului.
Marca verbală Bluetooth®, precum şi siglele sunt mărci
înregistrate şi proprietatea Bluetooth SIG, Inc. Orice
utilizare a acestei mărci verbale/acestor sigle de către
Robert Bosch Power Tools GmbH se realizează sub
licenţă.
AVERTISMENT
Nu lăsa bateria rotundă la
îndemâna copiilor. Bateriile
rotunde sunt periculoase.
Bateriile rotunde nu trebuie să fie niciodată înghiţite
u
sau introduse în alte orificii ale corpului. Dacă există
suspiciunea că bateria rotundă a fost înghiţită sau a
fost introdusă într-un alt orificiu al corpului, consultă
imediat un medic. Înghiţirea unei baterii rotunde poate
duce în interval de 2 ore la arsuri interne grave şi la deces.
Înlocuirea bateriei rotunde trebuie efectuată în mod
u
corespunzător. Există pericolul de explozie.
Bosch Power Tools
Utilizează numai bateriile rotunde specificate în
u
aceste instrucţiuni de utilizare. Nu utiliza alte baterii
rotunde sau o altă sursă de alimentare cu energie.
Nu încercaţi să reîncărcaţi bateriile rotunde şi nu
u
scurtcircuitaţi bateria rotundă. Bateria rotundă poate
prezenta scurgeri, poate exploda, se poate aprinde şi răni
persoane.
Scoateţi şi eliminaţi în mod corespunzător bateriile
u
rotunde descărcate. Bateriile rotunde descărcate pot
prezenta scurgeri şi pot cauza defectarea produsului sau
pot răni persoane.
Nu supraîncălziţi bateria rotundă şi nu o aruncaţi în
u
foc. Bateria rotundă poate prezenta scurgeri, poate
exploda, se poate aprinde şi răni persoane.
Nu deterioraţi bateria rotundă şi nu o dezasamblaţi.
u
Bateria rotundă poate prezenta scurgeri, poate exploda,
se poate aprinde şi răni persoane.
Nu aduceţi o baterie rotundă defectă în contact cu
u
apa. În combinație cu apa, litiul scurs din aceasta poate
produce hidrogen şi provoca prin aceasta o explozie sau
rănirea persoanelor.
®
Nu mai continuaţi să folosiţi modulul Bluetooth®, în cazul
u
în care capacul nu se mai închide, scoateţi bateria
rotundă din acesta şi daţi-l la reparat.
Descrierea produsului şi a
performanțelor sale
®
în apropierea
Ţineţi seama de ilustraţiile din partea anterioară a
instrucţiunilor de folosire.
Utilizarea conform destinaţiei
Scula electrică este destinată înşurubării şi deşurubării de
şuruburi, precum şi găuririi în lemn, metal, ceramică şi
material plastic. GSB este destinată în mod suplimentar
găuririi cu percuţie în cărămidă, zidărie şi piatră.
În cazul în care este montat Bluetooth
GCY 42 datele şi setările sculei electrice pot fi transferate de
la scula electrică la un dispozitiv mobil prin tehnologia
Bluetooth
Componentele ilustrate
Numerotarea elementelor componente se referă la schiţa
sculei electrice de pe pagina grafică.
(1)
(2)
(3)
(4)
(5)
Citiţi toate indicaţiile şi instrucţiunile de
siguranţă. Nerespectarea instrucţiunilor şi
indicaţiilor de siguranţă poate provoca
electrocutare, incendiu şi/sau răniri grave.
®
Low Energy Module
®
fără fir.
Sistem de prindere a accesoriilor
Mandrină rapidă
Inel de reglare pentru preselectarea cuplului de
strângere
Inel de reglare pentru preselectarea modurilor de
funcţionare (GSB 18V-90 C)
Comutator de selectare a treptelor de turaţie
1 609 92A 6GU | (23.06.2022)
Română | 179