► ÎNLOCUIREA ECRANULUI DE PROTECŢIE
1. Scoateţi cadrul exterior. De pe latura internă a carcasei măştii, apăsaţi cele două şplinturi
unul către celălalt, eliberaţi cadrul şi împingeţi-l uşor în exterior (1.a), apoi rotiţi-l pentru
a elibera cele două şplinturi inferioare (1.b).
2. Cadrul exterior se ţine în mână iar degetele mari se pun pe cele două aripioare care
fixează cadrul de protecţie. Se împing aceste două aripioare astfel ca cele două ştifturi
laterale să iasă din fante.
3. Introduceţi un ecran de protecţie nou şi închideţi carcasa, conform cu descrierea din
secţiunea anterioară, punctele 3 şi 4.
F.1
Figura
În timpul asamblării măştii şi filtrului de sudură, sau în timpul înlocuirii ecranelor de
protecţie, asiguraţi-vă că toate piesele sunt bine fixate pentru a împiedica pătrunderea
luminii în mască. Dacă încă mai pătrunde lumina, repetaţi procedura până ce problema
este eliminată, în caz contrar casca nu trebuie utilizată pentru sudare. Înainte de a
amplasa ecranele de protecţie, îndepărtaţi straturile de protecţie de pe ambele părţi.
► FILTRU DE PROTECŢIE LA SUDURĂ AUTO-OPACIZANT
►
FUNCŢIONAREA
Filtrele KEMPER de protecţie la sudură cu auto-opacizare funcţionează pe baza unei
diafragme de cristale lichide ce protejează ochii sudorului împotriva luminii vizibile intense
în timpul procesului de sudare. În combinaţie cu filtrul IR/UV pasiv permanent, protejează
împotriva radiaţiilor infraroşii (IR) şi ultraviolete (UV). Protecţia împotriva radiaţiilor nocive
este prezentă indiferent de gradul de luminozitate sau de o potenţială defecţiune a filtrului,
depăşind nivelul cel mai redus de luminozitate marcat pe fiecare model specific.
Filtrele KEMPER de protecţie la sudură auto-opacizante sunt fabricate în conformitate
cu cerinţele EN 379 şi sunt certificate conform CE, DIN cât şi DIN Plus. Acestea nu
sunt destinate protecţiei împotriva impactului, particulelor zburătoare, metalelor topite,
lichidelor corozive sau gazelor periculoase. Înlocuiţi filtrele de sudură auto-opacizante
ce pot fi defecte (verificaţi dacă filtrul auto-opacizant se opacizează la arc electric) sau
deteriorate fizic.
Ecranele de protecţie, atât interne cât şi externe (policarbonat sau CR39), trebuie
utilizate împreună cu filtrul auto-opacizant pentru a proteja împotriva deteriorărilor
permanente.
►
UTILIZARE
Un filtru de sudură auto-opacizant încorporat într-o mască de sudură este considerat
»Echipament de protecţie personală« (EPP) ce protejează ochii, faţa, urechile şi gâtul
împotriva luminii periculoase directe şi indirecte a arcului electric. În cazul în care aţi
achiziţionat un filtru fără mască, trebuie să vă alegeţi masca adecvată proiectată pentru a
fi utilizată în combinaţie cu un filtru de protecţie de sudură auto-opacizant. Acesta trebuie
să permită montarea adecvată pe mască a filtrului, inclusiv a ecranelor de protecţie externe
şi interne. Nu ar trebui să existe puncte de tensiune generate de procedeul de fixare a
cadrului sau a sistemului de montare, pentru că ar putea cauza deteriorarea severă a
filtrului. Asiguraţi-vă de faptul că celulele solare şi senzorii foto nu sunt acoperiţi de cască
pentru că acest lucru ar putea împiedica buna funcţionare a filtrului. Dacă se produce
oricare dintre aceste condiţii, filtrul poate fi inadecvat utilizării.
►
DOMENIUL DE APLICAŢIE
Filtrele KEMPER autodark
acoperiţi. MIG/MAG, TIG/WIG, sudura cu şi debitarea cu plasmă, mai puţin sudura cu gaz..
►
FUNCŢIILE
Filtrele KEMPER sunt livrate pregătite spre a fi utilizate. Verificaţi care este gradul
necesar de protecţie pentru procedura specifică de sudură şi dacă un anumit model
vă permite, selectaţi nivelul de umbrire recomandat, sensibilitatea fotoelectrică
precum şi temporizatorul de deschidere.
108
sunt adecvate pentru toate sudurile cu arc: cu electrozi
®
F
Figura