a) Ţineţi bine scula electrică şi aduceţi-vă corpul şi
braţele într-o poziţie în care să puteţi controla
forţele de recul. Folosiţi întotdeauna un mâner
suplimentar, în caz că acesta există, pentru a avea
un control maxim asupra forţelor de recul sau a
momentelor de reacţie la turaţii înalte.
Operatorul poate stăpâni forţele de recul şi de reacţie
prin măsuri preventive adecvate.
b) Nu apropiaţi niciodată mâna de dispozitivele de
lucru în mişcare de rotaţie. În caz de recul dispozitivul
de lucru se poate deplasa peste mâna dumneavoastră.
c) Evitaţi să staţionaţi cu corpul în zona de mişcare a
sculei electrice în caz de recul. Reculul proiectează
scula electrică într-o direcţie opusă mişcării discului de
şlefuit din punctul de blocare.
d) Lucraţi extrem de atent în zona colţurilor, muchiilor
ascuţite, etc. Evitaţi ca dispozitivul de lucru să
ricoşeze după izbirea de piesa de lucru şi să se
blocheze. Dispozitivul de lucru aflat în mişcare de
rotaţie are tendinţa să se blocheze în colţuri, pe muchii
ascuţite sau când ricoşează în urma izbirii.
Aceasta duce la pierderea controlului sau la recul.
e) Nu folosiţi pânze de ferăstrău pentru lemn sau
pânze dinţate. Asemenea dispozitive de lucru provoacă
frecvent recul sau duc la pierderea controlului asupra
sculei electrice.
3) AVERTISMENTE SPECIALE PRIVIND ŞLEFUIREA ŞI
TĂIEREA
a) Folosiţi numai corpuri abrazive admise pentru scula
dumneavoastră electrică şi o apărătoare de
protecţie prevăzută pentru aceste corpuri abrazive.
Corpurile abrazive care nu sunt prevăzute pentru
această sculă electrică nu pot fi acoperite şi protejate
suficient, fiind nesigure.
b) Apărătoarea de protecţie trebuie fixată sigur pe
scula electrică şi astfel ajustată încât să se atingă o
un grad maxim de siguranţă în exploatare, adică
numai o porţiune extrem de mică a corpului abraziv
să rămână descoperită în partea dinspre operator.
Apărătoarea de protecţie trebuie să protejeze operatorul
de fragmentele desprinse prin şlefuire şi de atingerea
accidentală a corpului abraziv.
c) Corpurile abrazive trebie folosite numai pentru
posibilităţile de utilizare recomandate. De exemplu:
nu şlefuiţi niciodată cu partea laterală a unui disc de
tăiere. Discurile de tăiere sunt destinate îndepărtării de
material cu marginea discului. Exercitarea unei forţe
laterale asupra acestui corp abraziv poate duce la
ruperea sa.
d) Folosţi întotdeauna flanşe de prindere nedeteriorate
având dimensiuni şi forme corespunzătoare discului
de şlefuit ales de dumneavoastră. Flanşele adecvate
sprijină discul de şlefuit diminuând astfel pericolul
ruperii acestuia. Flanşele pentru discuri de tăiere pot fi
diferite faţă de flanşele pentru alte discuri de şlefuit.
e) Nu întrebuinţaţi discuri de şlefuit uzate provenind de
la scule electrice mai mari. Discurile de şlefuit pentru
sculele electrice mai mari nu sunt concepute pentru
turaţiile mai ridicate ale sculelelor electrice mai mici şi
se pot rupe.
4) ALTE AVERTISMENTE SPECIALE PRIVIND TĂIEREA
a) Evitaţi blocarea discului de tăiere sau o apăsare
prea puternică. Nu executaţi tăieri exagerat de
adânci. O supraîncărcare a discului de tăiere măreşte
solicitarea acestuia şi tendinţa acestuia de a se înclina
greşit în piesa de lucru sau de a se bloca, apărând
astfel posibilitatea unui recul sau a ruperii corpului
abraziv.
b) Evitaţi zona din faţa şi din spatele discului de tăiere
care se roteşte. Dacă deplasaţi discul de tăiere în
piesa de lucru în direcţie opusă dumneavoastră, în caz
de recul, scula electrică împreună cu discul care se
roteşte pot fi proiectate direct spre dumneavoastră.
c) Dacă discul de tăiere se blochează sau dacă
întrerupeţi lucrul, deconectaţi scula electrică şi nu o
mişcaţi până când discul se opreşte complet.
Nu încercaţi niciodată să extrageţi discul de tăiere
din tăietură, altfel se poate produce un recul.
Stabiliţi şi îndepărtaţi cauza blocării discului.
d) Nu reporniţi niciodată scula electrică cât timp
aceasta se mai află încă în piesa de lucru.
Lăsaţi discul de tăiere să atingă turaţia nominală şi
numai după aceea continuaţi să tăiaţi cu precauţie.
În caz contrar discul se poate agăţa, sări afară din piesa
de lucru sau provoca recul.
e) Sprijiniţi plăcile sau piesele de lucru mari pentru a
diminua riscul reculului cauzat de blocarea discului
de tăiere. Piesele mari se pot încovoia sub propria
greutate. De aceea piesa de lucru trebuie sprijinită pe
ambele părţi, atât în apropierea liniei de tăiere cât şi pe
margine.
f) Fiţi extrem de atenţi în cazul „tăierii de cavităţi" în
pereţi deja existenţi sau în alte sectoare fără
vizibilitate. La penetrarea în sectorul vizat, discul de
tăiere poate cauza un recul dacă nimereşte în conducte
de gaz sau de apă, conductori electrici sau alte obiecte.
5) AVERTISMENTE SPECIALE PRIVIND ŞLEFUIREA CU
HÂRTIE ABRAZIVĂ
a) Nu întrebuinţaţi foi abrazive supradimensionate ci
respectaţi indicaţiile fabricantului privitoare la
dimensiunile foilor abrazive. Foile abrazive care
depăşesc marginile discului abraziv, pot cauza răniri
precum şi agăţarea, ruperea foilor abrazive sau pot
duce la recul.
6) AVERTISMENTE SPECIALE PRIVIND OPERAŢIILE
DE LUSTRUIRE
a) Nu lăsaţi să atârne liber porţiuni ale discului de
lustruit, în special şnururile de prindere ale acestuia.
Îndepărtaţi sau scurtaţi şnururile de prindere.
Şnururile de prindere care atârnă liber, rotindu-se
împreună cu discul de lustruit vă pot apuca degetele
sau se pot agăţa în piesa de lucru.
7) AVERTISMENTE SPECIALE PRIVIND LUCRUL CU
PERIILE DE SÂRMĂ
a) Ţineţi seama de faptul că peria de sârmă pierde
bucăţi de sârmă chiar în timpul utilizării obişnuite.
Nu suprasolicitaţi firele de sârmă printr-o apăsare
prea puternică. Bucăţile de sârmă desprinse pot
pătrunde cu uşurinţă prin îmbrăcămintea subţire şi/sau
în piele.
111