În zona de întreţinere
utilizaţi aerisiri forţate filtrate,
–
purtaţi îmbrăcăminte de protecţie,
–
curăţaţi zona de întreţinere astfel încât să nu pătrundă în mediul înconjurător substanţe pericu-
–
loase.
La lucrările de întreţinere şi reparaţie, toate piesele impurificate, care nu au putut fi curăţate suficient
trebuie
ambalate în pungi impermeabile
–
îndepărtate în concordanţă cu prevederile în vigoare pentru îndepărtarea deşeurilor.
–
Trebuie să se execute cel puţin o dată pe an de către service-ul Makita sau de o persoană instruită,
o verificare tehnică în privinţa prafului, de ex. în privinţa deteriorării filtrului, etanşeităţii la aer a apa-
ratului şi funcţia dispozitivelor de control.
Eliminarea de elemente de filtrare, saci de filtrare şi saci pentru îndepărtarea impurităţilor
Se îndepărtează de elemente de filtrare, saci de filtrare şi saci pentru îndepărtarea impurităţilor în
conformitate cu reglementările naţionale.
Transport
Înainte de transport închideţi toate dispozitivele de blocare alerecipientului de impurităţi. Nu răstur-
naţi aparatul dacă în recipientul de impurităţi se aflălichid. Nu ridicaţi aparatul cu cârlige de macara.
Depozitare
Depozitați aparatul în locuri uscate, ferite de ploaie și îngheț. Mașina trebuie depozitată doar în inte-
rior. Filtrele umede și interiorul recipientului pentru lichide trebuie uscate înainte de depozitare.
Predaţi aparatul la un centru de revalorificare
Conform directivei europene 2012/19/CE în privinţa aparatelor vechi electrice şi electronice,
aparatele electrice uzate trebuie colectate separat şi revalorificate fără poluarea mediului.
Contactaţi autorităţile locale sau cel mai apropiat dealer pentru informaţii suplimentare.
Garanţia pentru produse
Pentru garanţie şi prestarea garanţiei sunt valabile condiţiile noastre comerciale. Sub rezerva de a
schimba ca urmare a modificărilor tehnice.
Piese de schimb şi accesorii
Denumire
Element de filtrare
Saci de filtrare din fleece
Sac pentru îndepărtarea impurităţilor
Desene de ansamblu şi liste de piese sunt disponibile pe pagina noastră de web: www.makita.com
Makita VC2012L / VC2512L / VC3011L
Nr. comandă
VC2012L
VC2512L
P-70219
P-72899
P-70297
D
GB
F
NL
I
N
S
DK
SF
E
P
GR
TR
SLO
HR
SK
CZ
PL
H
RO
VC3011L
BG
RUS
EST
LV
LT
AL
MK
SR
UK
111