RO
Ateliere service, piese de schimb, garanţie
Întreţinerea și reparaţiile
Întreţinerea și repararea aparatelor moderne, precum și a
modulelor constructive relevante din punct de vedere al
siguranţei, necesită calificare de specialitate și un atelier
dotat cu scule și aparate de testare speciale.
Toate lucrările care nu sunt descrise în aceste instrucţiuni
trebuie executate într-un atelier de specialitate, respectiv
atelierul specificat în contract.
Specialiștii noștri au pregătirea, experienţa și dotarea
necesară pentru a vă putea oferi soluţia cea mai
economică și a vă ajuta cu sfaturile necesare.
În cazul încercărilor de reparaţii de către terţi , respectiv de
către persoane neautprizate garanţia își pierde
valabilitatea.
Responsabilităţi
Numai în cazul motoarelor marca Briggs&Stratton, Honda,
Tecumseh și Robin Subaru, producătorul acestora este
responsabil pentru motor, respectiv service, piese de
schimb și garanţie, respectiv pentru atelierul specificat
prin contract. Pentru aparat (cu excepţia motorului) este
responsabilă firma DOLMAR.
Generatoarele de curent, precum și toate aparatele
care nu conţin motoare din cele specificate anterior nu
sunt afectate de această reglementare. În cazul
acestora, întreaga responsabilitate se află la DOLMAR.
Piesele de schimb
Funcţionarea fiabilă și sigură a mașinii Dvs. depinde și de
calitatea pieselor de schimb folosite. Folosiţi numai piese
de schimb originale.
Numai piesele originale provin din procesul tehnologic de
fabricaţie a mașinii, garanţie pentru un material de cea mai
bună calitate, dimensiuni exacte, o funcţionare
corespunzătoare și siguranţă deplină.
Piese și accesorii originale se găsesc la distribuitorul Dvs.
Acesta dispune și de listele cu piese de schimb necesare
pentru a identifica seria articolului dorit și vă va informa
permanent cu privire la orice îmbunătăţiri sau noutăţi
apărute în ce privește oferta de piese de schimb.
Vă rugăm să luaţi în considerare faptul că utilizarea altor
piese de schimb în afara celor originale duce la pierderea
garanţiei.
Garanţia
DOLMAR garantează o calitate perfectă a produsului și
acoperă astfel cheltuielile ulterioare de reparaţie sub forma
înlocuirii pieselor defectate din cauza unor defecte de
material sau fabricaţie apărute în perioada de garanţie
începută de la data vânzării. Atenţie la clauzele de garanţie
specifice la nivel naţional. La nevoie solicitaţi relaţii
82
suplimentare distribuitorului Dvs. În calitate de vânzător al
acestui produs, distribuitorul răspunde de garanţia
aferentă.
Vă rugăm să ne înţelegeţi că garanţia noastră nu acoperă
daunele produse din următoarele cauze:
- nerespectarea instrucţiunilor de folosire
- neexecutarea lucrărilor de întreţinere și curăţenie
- daune produse în urma reglării necorespunzătoare a
carburatorului
- uzură în timpul folosirii normale
- suprasolicitarea evidentă a utilajului prin depășirea
constantă a puterii maxime
- folosirea forţată, brutală, necorespunzătoare sau
accidentală a produsului
- daune rezultate în urma supraîncălzirii motorului din
cauza impurităţilor din carcasa ventilatorului
- intervenţia unor persoane necalificate sau încercări de
reparaţii necorespunzătoare
- folosirea unor piese de schimb neadecvate, resp.
nefolosirea pieselor originale DOLMAR, în cazul în care
aceasta a fost cauza daunelor produse
- folosirea unor lubrefianţi neadecvaţi sau cu termen de
valabilitate depășit
- daune produse în timpul și din cauza închirierii mașinii.
Curăţarea, îngrijirea și reglarea mașinii nu intră sub
incidenţa prezentei garanţii. Toate lucrările de garanţie vor
fi executate de un distribuitor DOLMAR.