RO
3M™ PELTOR™ ComTac™ VI NIB Headset
MT20H682**-**N**
INTRODUCERE
Felicitări şi vă mulţumim pentru alegerea soluţiilor de comunicare
3M™ PELTOR™! Vă prezentăm generaţia următoare de
comunicaţii de protecţie.
UTILIZAREA PREVĂZUTĂ
Aceste căşti 3M™ PELTOR™ sunt destinate protecţiei împotriva
nivelurilor dăunătoare de zgomot şi sunetelor puternice,
permiţând utilizatorului să audă sunetele din jur datorită
microfonul ambiant/de exterior, să asculte dispozitivele de
comunicare conectate şi să comunice faţă în faţă cu ajutorul
tehnologiei de Interacţiune comportamentală naturală (NIB) la
niveluri înalte de zgomot stabil. Este de aşteptat ca toţi utilizatorii
să citească şi să înţeleagă instrucţiunile de utilizare furnizate şi să
se familiarizeze cu utilizarea dispozitivului.
IMPORTANT
Vă rugăm ca înainte de utilizare să citiţi, să înţelegeţi şi să
respectaţi toate informaţiile referitoare la siguranţă din aceste
instrucţiuni. Păstraţi aceste instrucţiuni pentru a le consulta mai
târziu. Pentru informaţii suplimentare sau orice fel de întrebări,
contactaţi Serviciile Tehnice 3M (informaţiile de contact sunt
precizate pe ultima pagină).
!
AVERTISMENT
Aceste protecţii pentru auz ajută la reducerea expunerii la
zgomote periculoase şi la alte sunete puternice. Utilizarea
greşită sau neutilizarea permanentă a protecţiei pentru auz,
atunci când vă expuneţi la zgomote periculoase, poate provoca
pierderea auzului sau leziuni. Pentru o utilizare corectă, consultaţi
supervizorul şi instrucţiunile de utilizare sau contactaţi Serviciile
Tehnice 3M. Dacă vi se pare că aveţi auzul slab sau dacă auziţi
un ţârâit sau un bâzâit în timpul sau ulterior expunerii la zgomot
(inclusiv focuri de armă) sau din orice alt motiv suspectaţi o
problemă auditivă, părăsiţi imediat mediul zgomotos şi consultaţi
un medic şi/sau supervizorul.
Nerespectarea acestor instrucţiuni poate provoca rănire
gravă sau deces:
a. Ascultarea muzicii sau a altor comunicaţii audio poate reduce
vigilenţa şi capacitatea de a auzi semnale de avertizare.
Rămâneţi vigilent şi reglaţi volumul la cel mai scăzut nivel
acceptabil. Audibilitatea semnalelor de avertizare la un anumit
loc de muncă poate fi afectată în timpul utilizării funcţiei de
divertisment.
b. Pentru a reduce riscurile asociate cu producerea unei explozii,
nu utilizaţi acest produs într-o atmosferă potenţial explozivă.
Nerespectarea acestor instrucţiuni poate reduce protecţia
oferită de adaptoarele auriculare şi poate provoca pierderea
auzului:
a. Cercetările sugerează că utilizatorii pot beneficia de mai
puţină reducere a zgomotului decât este indicat prin valorile
de atenuare de pe ambalaj, din cauza variaţiilor în potrivire,
capacitatea de potrivire şi motivaţia utilizatorului. Consultaţi
reglementările aplicabile pentru informaţii despre ajustarea
valorilor de pe etichete şi atenuarea estimată. În plus, 3M
recomandă insistent probarea protecţiilor auditive, pentru a
verifica dacă se potrivesc.
b. Protecţia pentru auz trebuie aleasă, fixată, reglată şi întreţinută
corespunzător. Fixarea incorectă a acestui dispozitiv îi reduce
capacitatea de a atenua zgomotul. Consultaţi instrucţiunile
care îl însoţesc pentru a afla cum trebuie să îl fixaţi.
c. Inspectaţi protecţia pentru auz înainte de fiecare utilizare. Dacă
este defectă, alegeţi o altă protecţie pentru auz intactă sau
evitaţi mediul zgomotos.
d. Când sunt necesare echipamente de protecţie suplimentare
(de exemplu, ochelari de protecţie măşti, etc.), alegeţi braţe
sau curele de ochelari flexibile şi cu o formă discretă, pentru
a deranja cât mai puţin pernuţele adaptoarelor auriculare.
Scoateţi toate articolele nenecesare (de exemplu, strângeţi-
vă părul, scoateţi pălăriile, bijuteriile, căştile, capace igienice
etc.) care ar putea afecta etanşeitatea pernuţelor adaptoarelor
auriculare şi reduce nivelul de protecţie.
e. Nu îndoiţi sau deformaţi banda pentru cap sau pentru gât
şi asiguraţi-vă că aceasta are suficientă forţă pentru a ţine
adaptoarele auriculare fixate.
f. Adaptoarele auriculare şi, în special, pernuţele pentru urechi,
se pot deteriora în cursul utilizării şi trebuie examinate la
intervale frecvente, pentru a vedea dacă există fisuri sau
pierderea izolării acustice, de exemplu. Când sunt utilizate
în mod regulat, înlocuiţi pernuţele de urechi şi căptuşelile de
spumă cel puţin de două ori pe an, pentru a menţine un nivel
constant de protecţie, igienă şi confort.
g. Puterea circuitului audio electric al acestei protecţii pentru auz
poate depăşi limita zilnică a nivelului de sunet. Reglaţi volumul
la cel mai scăzut nivel acceptabil.
h. În cazul nerespectării cerinţelor de mai sus, protecţia oferită de
adaptoarele auriculare va fi grav afectată.
Declaraţii privind siguranţa, conform EN 352:
• Puterea circuitului dependent de nivel al acestei protecţii
pentru auz poate depăşi nivelul acustic extern.
• Fixarea capacelor igienice pentru pernuţe poate afecta
performanţa acustică a adaptoarelor auriculare.
• Performanţele se pot diminua pe măsura consumării bateriei.
Perioada tipică de utilizare continuă preconizată pentru bateria
adaptorului auricular este de aproximativ:
• LDF şi NIB: 30 de ore
• LDF: 50 de ore
• Acest produs poate fi afectat negativ de anumite substanţe
chimice. Solicitaţi mai multe informaţii de la producător.
• Aceste adaptoare auriculare fac parte din gama de dimensiune
mică. Adaptoarele auriculare conforme cu
EN 352-1 fac parte din „gama de dimensiune medie", din
„gama de dimensiune mică" sau din „gama de dimensiune
mare". Adaptoarele auriculare din gama de dimensiune medie
sunt potrivite pentru cei mai mulţi utilizatori. Adaptoarele
auriculare din „gama de dimensiune mică" sau „gama
de dimensiune mare" sunt concepute să se potrivească
utilizatorilor pentru care adaptoarele auriculare din gama de
dimensiune medie nu sunt adecvate.
• Acest produs este potrivit pentru niveluri înalte de zgomot
continuu cu frecvenţă joasă.
127