Utilizarea conformă
Aparatul este destinat sudării oţelului, aluminiului şi
aliajelor, în condiţii de utilizare comercială şi industrială.
Utilizatorul este responsabil pentru daunele
survenite în urma utilizării neconforme.
Protecţia aparatului
Aparatul dispune de protecţie electronică contra
suprasolicitării. Nu acţionaţi selectorul de trepte când
aparatul se află sub sarcină. Închideţi capacul lateral
înainte de efectuarea lucrărilor de sudură. Înainte de a
începe sudura conectaţi piesa de prelucrat cu aparatul
prin intermediul cablului de legare la masă.
Îndepărtaţi stropii de sudură de pe peretele interior al
duzei de gaz cu un cleşte special adecvat. Pulverizaţi
peretele interior al duzei de gaz cu decofrol sau utilizaţi
în acest sens pasta de protecţie a duzei. Aceasta împie-
dică lipirea stropilor de sudură. Pulverizaţi oblic, pentru
a evita încărcarea orificiilor pentru eliminarea gazului
de protecţie.
Pentru încărcare ridicaţi aparatul doar de mânerul pre-
văzut în acest sens. Nu ridicaţi aparatul de carcasă cu
ajutorul unui stivuitor cu furcă sau al altui utilaj similar.
Elementele aparatului
Aparat de sudură (Fig. I)
1 Arzător
2 Lanţ de siguranţă
3 Butelie cu gaz de protecţie*
4 Supapa buteliei de gaz*
5 Manometru pentru indicarea presiunii interioare
6 Debitmetru
7 Regulator de presiune
8 Furtun pentru gaz de protecţie
9 Şurub de reglare
10 Role de transport
11 Element lateral
12 Cleşte de masă
13 Conector central
14 Ştecher central
15 Cablu de legare la masă
16 Legătură la masă
17 Elemente de control
18 Mâner
19 Suprafaţă de depozitare
* nu sunt incluse în livrare
108
Dispozitiv de deplasare cu 4 role (Fig. II)
20 Braţ rabatabil
21 Buton pentru introducerea sârmei de sudură
22 Pârghie basculantă
23 Duză de admisie
24 Rolă de avans a sârmei de sudură
25 Şurub de reglare
Dorn pentru derularea sârmei de sudură
(Fig. II)
26 Dorn de antrenare
27 Dorn de derulare
28 Dispozitiv de oprire a sârmei de sudură
29 Piuliţă de fixare
Echiparea electrodului de sârmă (Fig. IV)
30 Niplu de susţinere (=element de strângere) al mie-
zului din PTFE, respectiv din plastic pentru diametru
exterior de 4,0 mm şi 4,7 mm
31 Garnitură inelară de 3,5 x 1,5 mm pentru a împie-
dica scăpările de gaz
32 Piuliţă olandeză
33 Miez din PTFE şi material plastic
34 Ţeavă suport pentru miez din PTFE şi material plas-
tic cu diametru exterior de 4 mm înlocuieşte tubul
capilar din oţel la racordul central. La diametru
exterior de 4,7 mm ţeava nu se mai foloseşte.
Elemente de control (Fig. V/VI)
35 Afişaj pentru controlul temperaturii
36 Afişaj pentru controlul reţelei
37 Buton rotativ pentru controlul sudurii prin puncte
38 Buton rotativ pentru controlul avansului sârmei de
sudură
39 Comutator selectiv pentru regimul de operare
40 Întrerupător principal
41 Selector de trepte
Verificarea respectării prevederilor
de protecţie a muncii
Exploatatorul instalaţiilor de sudare utilizate în regim
comercial are obligaţia ca în funcţiile de condiţiile de
utilizare să asigure regulat efectuarea unei verificări
vizuale a instalaţiei, în conformitate cu EN 60974-4.
Würth recomandă un interval de verificare de 12 luni.
Verificarea vizuală trebuie efectuată şi după modi-
ficarea sau repararea instalaţiei. Verificările privind
protecţia muncii efectuate necorespunzător pot duce la
distrugerea instalaţiei. Informaţii mai detaliate cu privire
la verificările privind protecţia muncii la instalaţii de
sudare puteţi obţine de la punctele de service autorizate
Würth.