Capul de tăiere cu fir de nailon (Fig. 3)
OBSERVAŢIE:
• Nu încercaţi să alimentaţi prin lovire capul de tăiere
în timp ce unealta funcţionează la turaţie ridicată. În
caz contrar, capul de tăiere cu fir de nailon se poate
deteriora.
• Mecanismul de alimentare prin lovire nu va funcţiona
corect în cazul în care capul nu se roteşte.
NOTĂ:
• Accesoriul standard diferă în funcţie de model şi de
ţară.
Capul de tăiere cu fir de nailon este un cap cu fir dublu,
prevăzut cu un mecanism de alimentare prin lovire.
Pentru a desfăşura firul de nailon, loviţi capul de tăiere de
sol în timp ce acesta se roteşte.
NOTĂ:
• Dacă firul nu se desfăşoară prin lovire, înfăşuraţi/
înlocuiţi firul urmând procedura descrisă în capitolul
„Întreţinerea".
Suportul pentru cablu (Fig. 4)
Strângeţi cablul într-o buclă mică şi agăţaţi-l de suport.
ASAMBLAREA
AVERTISMENT:
• Asiguraţi-vă întotdeauna că unealta este oprită şi
cablul de alimentare scos din priză înainte de a
efectua lucrări asupra sa. În caz contrar, pornirea
accidentală a uneltei poate provoca vătămări corporale
grave.
• Nu porniţi unealta dacă nu este complet asamblată.
Funcţionarea în stare parţial asamblată poate provoca
vătămări corporale grave în urma pornirii accidentale.
Montarea mânerului (Fig. 5)
AVERTISMENT:
• Nu îndepărtaţi şi nu micşoraţi distanţierul sau manşonul.
Acesta păstrează o anumită distanţă între mâinile
operatorului. Montarea ansamblului mâner/piedică
prea aproape de celălalt mâner, depăşind lungimea
distanţierului, poate provoca pierderea controlului
asupra uneltei şi vătămări corporale grave.
Montaţi mânerul şi piedica pe partea din cauciuc de pe
tubul axului. Reglaţi poziţia mânerului, apoi strângeţi-l cu
cele patru şuruburi.
Ansamblul admis de dispozitiv de tăiere şi
protecţie
AVERTISMENT:
• Utilizaţi unealta cu ansamblul de dispozitive de
siguranţă admis. În caz contrar, contactul cu un
dispozitiv de tăiere poate provoca vătămări corporale
grave.
• Nu utilizaţi unealta fără apărătoarea montată. În caz
contrar, puteţi suferi vătămări corporale grave.
NOTĂ:
• Accesoriul standard diferă în funcţie de model şi de
ţară.
Pentru cuţit (Fig. 6)
Pentru capul de tăiere cu fir de nailon (Fig. 7)
Montarea protecţiei pentru cuţit (Fig. 8)
1. Aliniaţi orificiile de pe protecţia interioară cu cele de
pe carcasa angrenajului.
2. Strângeţi-le cu trei şuruburi.
Montarea protecţiei pentru capul de tăiere cu fir
de nailon
ATENŢIE:
• Aveţi grijă să nu vă răniţi în lama pentru tăierea firului
de nailon.
• Nu uitaţi să scoateţi protecţia cuţitului înainte de a
utiliza unealta.
1. Aşezaţi cele patru şuruburi de pe protecţia exterioară
pe orificiile de pe protecţia interioară. (Fig. 9)
2. Strângeţi-le cu cele patru şuruburi.
3. Aliniaţi orificiile de pe protecţia interioară cu cele de
pe carcasa angrenajului.
4. Strângeţi-le cu şuruburile. (Fig. 10)
Montarea cuţitului
AVERTISMENT:
• Diametrul exterior al cuţitului trebuie să fie de
230 mm. Nu utilizaţi cuţite cu diametru exterior mai
mare de 230 mm.
ATENŢIE:
• Cuţitul trebuie să fie bine ascuţit şi să nu prezinte fisuri
sau rupturi. Ascuţiţi sau înlocuiţi cuţitul după fiecare trei
ore de funcţionare.
• Purtaţi mănuşi de protecţie atunci când manevraţi
cuţitul.
• Montaţi capacul peste cuţit atunci când nu utilizaţi
unealta sau atunci când o transportaţi.
• Piuliţa de strângere a cuţitului se uzează în timp.
Dacă piuliţa prezintă semne de uzură sau deformare,
înlocuiţi-o. Comandaţi piuliţa la centrul de service
autorizat din zona dvs.
OBSERVAŢIE:
• Utilizaţi un cuţit original.
Aşezaţi unealta invers, pentru a înlocui mai uşor cuţitul.
(Fig. 11)
1. Montaţi şaiba de fixare pe ax.
2. Rotiţi şaiba până când canelura sa ajunge pe
canelura de pe carcasa angrenajului.
3. Introduceţi bara rotundă prin ambele caneluri, astfel
încât şaiba să nu se mai poată roti.
4. Aşezaţi cuţitul pe şaiba de fixare.
5. Aşezaţi şaiba de prindere pe cuţit.
6. Aşezaţi talerul pe cuţit.
7. Strângeţi tot ansamblul cu piuliţa, rotind-o în
sens invers acelor de ceasornic şi ţinând de bara
rotundă.
Pentru a demonta cuţitul, urmaţi paşii de mai sus în
ordine inversă.
Montarea capului de tăiere cu fir de nailon
(Fig. 12)
OBSERVAŢIE:
• Utilizaţi un cap de tăiere original.
Aşezaţi unealta invers, pentru a înlocui mai uşor capul de
tăiere cu fir de nailon.
NOTĂ:
• Scoateţi capacul de pe lama de tăiere a firului înainte
de a utiliza unealta.
1. Montaţi şaiba de fixare pe ax.
165