Indică o situaţie periculoasă în mod potenţial sau iminent care poate conduce la
o vătămare corporală minoră sau moderată.
Indică o situaţie care, dacă nu este evitată, poate provoca defectarea aparatului.
Informaţii care necesită o accentuare deosebită.
Etichete de avertizare
Citiţi toate etichetele şi toate avertismentele cu care este prevăzut
instrumentul. În caz de nerespectare se pot produce vătămări personale
sau avarieri ale instrumentului. Un simbol, aplicat pe instrument, este
asociat unui anume pericol sau unui anume avertisment privitor la
precauţie, cuprins în manual.
Acest simbol, dacă este notat pe instrument, se regăseşte în
manualul de instrucţiuni referitor la funcţionare şi/sau siguranţă.
Aparatura electrică inscripţionată cu acest simbol nu poate fi
eliminată în sistemele publice europene de deşeuri după 12 august
2005. În conformitate cu reglementările europene locale ţi naţionale
(Directiva UE 2002/98/EC), utilizatorii europeni de aparatură electrică
au acum obligaţia de a returna producătorului aparatura veche sau
care se apropie de sfârşitul duratei de utilizare în vederea eliminării
acesteia, fără a se percepe vreo taxă utilizatorului.
Notã: În scopul returnării pentru reciclare, vă rugăm să contactaţi producătorul
echipamentului sau furnizorul pentru instrucţiuni despre returnarea
echipamentelor, accesoriilor furnizate de producător şi a tuturor elementelor
auxiliare care şi-au depăşit durata de viaţă, pentru a fi reciclate corespunzător.
Prezentare generală a produsului
Aparatele de măsură sensION+ sunt utilizate cu sonde pentru
măsurarea mai multor parametri din apă.
™
Aparatul de măsură sensION
temperatura.
A T E N Ţ I E
N O T Ã
+ PH3 măsoară pH, ORP (mV) sau
Componentele produsului
Consultaţi
Figura 1
pentru a asigura că toate componentele au fost
primite. Dacă oricare dintre elementele componente lipseşte sau este
avariat, contactaţi imediat fie producătorul, fie reprezentanţa comercială
a acestuia.
Figura 1 Componentele aparatului de măsură
1 Electrolit pentru sondă
2 Soluţii tampon (pH 4,01, pH 7,00 şi
pH 10,01)
3 Separatoare de calibrare (cu bară
magnetică în interior)
4 Suport de sondă
5 Alimentarea electrică
6 Tijă cu garnitură inelară
7 Sondă (inclusă numai în seturi)
8 Aparatul de măsură
Română 169