Pasul 3: Dezinfectarea
Atenţie: În timpul dezinfectării cu apă clocotită, împiedicaţi
biberonul și celelalte componente să atingă pereţii vasului. Acest lucru
poate duce la deformare sau deteriorare iremediabilă a produsului
pentru care Philips nu va fi răspunzătoare.
1 Umpleţi un vas de bucătărie cu apă suficientă pentru a acoperi toate
componentele și introduceţi toate componentele în vas. Lăsaţi apa să fiarbă
timp de 5 minute. Asiguraţi-vă că pereţii vasului nu ating componentele.
2 Lăsaţi apa să se răcească.
3 Scoateţi cu grijă componentele din apă. Așezaţi componentele pe o suprafaţă
curată, un prosop sau un suport de uscare pentru a se usca în mod natural.
Asamblarea pompei de sân
Asiguraţi-vă că aţi curăţat și dezinfectat componentele pompei de sân care vin în
contact cu laptele.
Avertisment: Atenţie: atunci când aţi dezinfectat componentele
pompei de sân prin fierbere, acestea pot fi foarte fierbinţi. Pentru
a preveni arsurile, începeţi asamblarea pompei de sân numai după
răcirea componentelor dezinfectate.
Înainte de utilizare, verificaţi componentele kitului pompei de sân pentru semne
de uzură sau deteriorare și înlocuiţi-le, dacă este necesar.
Notă: Așezarea corectă a pernei și a diafragmei din silicon este esenţială pentru
capacitatea pompei de sân de a crea un vid corespunzător.
1 Introduceţi valva albă în corpul pompei prin partea inferioară. Apăsaţi valva în
interior cât mai mult posibil (Fig. 2).
2 Înșurubaţi corpul pompei pe biberon (Fig. 3) sau pe ceașca pentru păstrare (Fig.
4), rotindu-l în sensul acelor de ceasornic până ce este bine fixat.
Notă: Dacă utilizaţi o ceașcă pentru păstrare, este necesar să înșurubaţi mai
întâi adaptorul pentru ceașcă pe aceasta (Fig. 4).
3 Introduceţi tija în diafragma din silicon (Fig. 5).
4 Introduceţi diafragma de silicon în corpul pompei prin partea superioară.
Asiguraţi-vă că aceasta este fixată corespunzător de-a lungul circumferinţei,
apăsând cu degetele pentru a asigura o etanșare perfectă (Fig. 6).
149
Română