ron
110 V~, 50 – 60 Hz
Putere absorbită
Curent absorbit
Siguranta fuzibilă necesară
Serviciu intermitent în timp
La tăierea fi letelor conice curentul poate creste pentru scurt timp cu cca. 50%, fără a crea vreo problemă sculei.
Maşinile de acţionare REMS Amigo şi REMS Amigo 2 Compact sunt prevăzute cu un dispozitiv de protecţie la suprasarcină care opreşte motorul în cazul suprasolicitării
acestuia. În acest caz se va aştepta câteva secunde, după care se va apăsa pe butonul de protecţie la suprasarcină (10). Vezi de asemenea capitolul "5. Defecţiuni".
1.6. Dimensiuni
Lu. × lăt. × înălt. (mm)
1.7. Greutate
Unitate de antrenare
Ghidaj-suport
Capete de fi letat
1.8. Emisia de zgomot
La locul de muncă
1.9. Vibratii
Valoarea efectivă ponderată
a acceleratiei
Valoarea indicată a oscilaţiilor a fost măsurată după o metodă testată standardizată şi poate fi folosită pentru comparaţia cu un alt echipament. Valoarea indicată a
oscilaţiilor poate fi folosită de asemenea pentru estimarea vibraţiilor.
ATENŢIE
ATENŢIE
Valoarea oscilaţiilor poate diferi in condiţiile folosirii echipamentului faţă de valoarea actuală, depinzând de modul cum este folosit echipamentul. Funcţionarea în
conditiile actuale de operare(operarea cu intermitenţă) este necesară pentru a specifi ca măsurile de siguranţă pentru protecţia operatorului.
2. Pregătirea pentru lucru
2.1. Conectarea la reţea
AVERTIZARE
Atenţie la tensiunea de reţea! Înainte de a conecta clupa electrică de fi letat
la reţeaua electrică, se va verifi ca dacă tensiunea din reţea corespunde cu cea
de pe plăcuţa de fabricaţie. Pe şantiere, în medii umede, în interior sau în aer
liber sau în alte locuri asemănătoare, clupa electrică de fi letat se va conecta
la reţea numai cu ajutorul unui întreruptor de protecţie la curenţi reziduali
(întreruptor FI), care să poată întrerupe alimentarea cu curent electric în
momentul în care intensitatea curentului de legare la pământ depăşeşte timp
de 200 ms valoarea de 30 mA.
2.2. Montarea capetelor de fi letat REMS cu schimbare rapidă, resp. a capetelor
demontabile pentru fi liere
Folosiţi exclusiv capete de fi letat, resp. capete demontabile pentru fi liere origi-
nale. Până la fi letele de 1¼", capetele de fi letat se vor introduce la partea din
faţă, în locaşul octogonal de la maşina de acţionare (fi g. 2). Acestea se vor
bloca automat în locaş.
Capetele sunt mai lungi decât grosimea locasului octogonal al masinii, ceea
ce usurează scoaterea lor prin presarea masinii pe o suprafată plană (fi g. 3).
Montarea capului de fi letat REMS cu schimbare rapidă de 1" în REMS
Amigo E (fi g. 6)
Canelura din profi lul octogonal al capului de fi letat cu schimbare rapidă 1"
trebuie să corespundă cu ştiftul de blocare (14) din locaşul octogonal al clupei
REMS Amigo E.
Montarea capetelor de fi letat REMS cu schimbare rapidă de 1½" şi 2" în
maşinile REMS Amigo 2 şi REMS Amigo 2 Compact (fi g. 4)
Desfaceţi inelul de siguranţă (11) cu o sculă adecvată (şurubelniţă etc.). Scoa-
teţi inelul de blocare (12) şi introduceţi în locul acestuia capul de fi letat REMS
cu schimbare rapidă de 1½", resp. 2" (13), după care montaţi inelul de siguranţă
(11) pe capul de fi letat cu schimbare rapidă de 1½", resp. 2".
ATENŢIE
ATENŢIE
Folosiţi obligatoriu inelul de siguranţă (11)! Pericol de împingere în afară a
capului de fi letare la tăierea din suportul său.
2.3. Schimbarea cuţitului la capul de fi letat REMS (fi g. 8)
1. Strângeţi în menghină profi lul octogonal de la capul de fi letat REMS cu schim-
bare rapidă.
2. Scoateţi şuruburile cu cap înecat (15) şi capacul (16).
3. Loviţi uşor cu un ciocan cuţitul REMS (17) spre mijlocul blocului capului de
fi letat.
4. Împingeţi cu un ciocan bacul de fi letat REMS (17) cu marginea (A) în jos în
fantele corespunzătoare, până când acesta intră complet în blocul capului de
fi letat (18). Bacurile de fi letat (17) şi blocurile capului de fi letat (18) sunt numero-
tate. Cuţitul 1 pentru fanta 1, cuţitul 2 pentru fanta 2, cuţitul 3 pentru fanta 3 şi
cuţitul 4 pentru fanta 4.
REMS
REMS
Amigo E
Amigo
950 W
1200 W
12 A
12 A
20 A
20 A
S3 20% (2/10 min)
S3 20% (2/10 min)
430 × 80 × 195
440 × 85 × 195
16,92" × 3,15" × 7,7"
17,3" × 3,3" × 7,7"
3,4 kg (7,5 lb)
3,5 kg (7,7 lb)
1,3 kg (2,9 lb)
1,3 kg (2,9 lb)
0,6 ... 0,8 kg
0,6 ... 0,8 kg
1,3 ... 1,8 lb
1,3 ... 1,8 lb
83 dB (A); K = 3 dB (A)
83 dB (A); K = 3 dB (A)
2,5 m/s²; K = 1,5 m/s²
2,5 m/s²; K = 1,5 m/s²
REMS
Amigo 2
1700 W
16,6 A
30 A
S3 20% (2/10 min)
565 × 112 × 237
22,2" × 4,4" × 9,3"
6,5 kg (14,3 lb)
2,9 kg (6,4 lb)
0,6 ... 1,3 kg
1,3 ... 2,9 lb
82 dB (A); K = 3 dB (A)
2,5 m/s²; K = 1,5 m/s²
5. Puneţi capacul (16) şi strângeţi puţin şuruburile (15).
6. Luaţi un bolţ moale (de cupru, alamă sau lemn tare) şi loviţi în sus cuţitul (17),
până când ajunge la marginea capacului.
7. Strângeţi bine şuruburile cu cap înecat (15).
Dacă trebuie executat un fi let la o bucată de ţeavă scurtă, montată deja, se vor
folosi capetele de fi letat cu schimbare rapidă REMS S cu bucşă de ghidare
suplimentară (19) în dreptul capacului.
AVERTIZARE
Nu folosiţi capetele de lucru cu schimbare rapidă REMS S cu prelungitorul
(cod art. 522051) pe clupele electrice de fi letat. Furca (2) nu se potriveşte
la acestea. Există pericolul ca, la creşterea cuplului-motor, clupa electrică de
fi letat să vă scape din mână şi să vă lovească.
Schimbarea cuţitelor la capul de fi letat REMS S (fi g. 8)
1. Strângeţi într-o menghină profi lul octogonal de la capul de fi letat REMS S cu
schimbare rapidă.
2. Scoateţi şuruburile cu cap înecat (15) şi capacul (20) pentru capul de fi letat cu
schimbare rapidă S cu bucşa de ghidare (19) (nu demontaţi bucşa de ghidaj).
3. Loviţi uşor cu un ciocan cuţitul REMS (17) spre mijlocul blocului capului de fi letat.
4. Împingeţi cu un ciocan bacul de fi letat REMS (17) cu marginea (A) în sus în
fantele corespunzătoare, până când acesta intră complet în blocul capului de
fi letat (18). Bacurile de fi letat (17) şi blocurile capului de fi letat (18) sunt numero-
tate. Cuţitul 1 pentru fanta 1, cuţitul 2 pentru fanta 4, cuţitul 3 pentru fanta 3 şi
cuţitul 4 pentru fanta 2.
5. Montaţi capacul (20) de la capul de fi letat cu schimbare rapidă S cu bucşa de
ghidare (19) şi strângeţi puţin şuruburile (15) cu cap înecat.
6. Luaţi un bolţ moale (de cupru, alamă sau lemn tare) şi loviţi în sus cuţitul (17),
până când ajunge la marginea capacului.
7. Strângeţi bine şuruburile cu cap înecat (15).
2.4. Menghina-suport
Foloseste la preluarea cuplului de rotatie în ambele directii de lucru.
AVERTIZARE
Folosiţi obligatoriu furca prevăzută. În caz contrar, există pericolul ca, la
creşterea cuplului-motor, clupa electrică de fi letat să vă scape din mână şi să
vă lovească.
Folosiţi numai furca (2) prevăzută special pentru clupa electrică de fi letat.
Folosiţi numai furca (2) prevăzută special pentru clupa electrică de fi letat.
Folosiţi numai furca (2) prevăzută special pentru clupa electrică de fi letat.
Clupa electrică de fi letat se poate distruge. În afară de aceasta, există pericolul
Clupa electrică de fi letat se poate distruge. În afară de aceasta, există pericolul
ca, la creşterea cuplului-motor, clupa electrică de fi letat să scape din furcă şi
să vă lovească.
2.5. Suportul dublu (fi g. 7)
Pentru execuţia fi letelor cu REMS Amigo E, REMS Amigo, REMS Amigo 2 şi
pentru debitarea ţevilor cu ferăstraiele electrice tip sabie REMS Tiger ANC,
REMS Tiger ANC VE şi REMS Tiger ANC SR.
Suportul dublu (fi g. 7) se va fi xa cu şuruburi de un banc de lucru, acesta servind
ca suport pentru cuplul-motor generat în timpul fi letării în ambele sensuri, atât
la avansul cât şi la retragerea capului de fi letat cu schimbare rapidă REMS, la
fi letele de dreapta şi la cele de stânga. Bolţul (B) este prevăzut pentru fi xarea
ferăstraielor REMS Tiger ANC, REMS Tiger ANC VE şi REMS Tiger ANC SR
menţionate mai sus. Ţevile/barele pot fi debitate perpendicular.
ron
REMS Amigo 2
Compact
1200 W
12 A
20 A
S3 20% (2/10 min)
500 × 90 × 235
19,7" × 3,5" ×9,3"
5,2 kg (11,5 lb)
2,6 kg (5,7 lb)
0,6 ... 1,3 kg
1,3 ... 2,9 lb
83 dB (A); K = 3 dB (A)
2,5 m/s²; K = 1,5 m/s²
91