Română
Radiator cu transmitere
termică
Malbork 600
Malbork 900
Malbork 1200
Malbork 1500
Malbork 2000
Stimate client,
Vă mulțumim că ați ales să cumpărați un produs
de marcaTAURUS ALPATEC.
Datorită tehnologiei sale, designului și modului
de funcționare, precum și faptului că depășește
cele mai stricte standarde de calitate, se poate
garanta o utilizare complet satisfăcătoare și de
lungă durată a produsului.
Înainte de a porni aparatul, citiți cu atenție aceste
instrucțiuni și păstrați-le pentru a le putea con-
sulta în viitor. Nerespectarea acestor instrucțiuni
poate provoca un accident.
RECOMANDĂRI ŞI AVERTI-
ZĂRI PRIVIND SIGURANŢA
- ATENŢIE! Unele piese ale
acestui produs se pot încălzi
foarte tare și pot cauza arsu-
ri. Trebuie acordată o atenție
specială în prezența copiilor și a
persoanelor vulnerabile.
- Aparatul nu trebuie așezat sub
o priză.
- Copiii mai mici de 3 ani trebuie
să fie ținuți la distanță, în cazul
în care nu sunt supravegheați
în permanență.
- Copiii cu vârste cuprinse între
3 și 8 ani pot să pornească/
oprească aparatul, numai
dacă acesta a fost plasat sau
instalat în poziția prevăzută
de funcționare normală și
cu condiția ca aceștia să
fie supravegheați sau să
primească instrucțiuni referi-
toare la utilizarea aparatului în
mod sigur și să înțeleagă peri-
colele implicate.
- Acest aparat poate fi utilizat de
către copiii cu vârsta minimă de
8 ani și persoane cu capacități
fizice, senzoriale sau menta-
le reduse sau fără experiență
și cunoștințe, în cazul în care
aceștia sunt supravegheați
sau au fost instruiți cu privire la
utilizarea aparatului într-un mod
sigur și înțeleg pericolele impli-
cate.
- Curățarea și întreținerea nu
trebuie efectuate de copii, fără
a fi supravegheați.
- Copiii cu vârste cuprinse între 3
și 8 ani nu trebuie să conecte-
ze, să regleze și să curețe apa-
ratul sau să realizeze operațiuni
de întreținere.
- Acest aparat nu este o jucărie.
Copiii trebuie supravegheați,
pentru a vă asigura că nu se
joacă cu aparatul.
- În cazul în care conexiunea
la rețeaua de alimentare a
fost avariată, aceasta trebuie
înlocuită, iar aparatul trebuie
dus la un service de asistență
tehnică autorizat. Nu încercați