Conectare ecran la computer (doar pentru modelul dotat cu slot pentru card de memorie)
Cu cablul USB puteţi conecta ecranul la computer şi să-l folosiţi ca şi cititor de card.
O mufă a cablului trebuie conectată la intrarea USB a ecranului, cea de-a doula la intrarea USB a computerului. Porniţi ecranul
şi computerul. Ecranul ar trebui să fi e descoperit ca şi dispozitiv de stocare în masă şi veţi avea posibilitatea de a citi informaţiile
din cardul de memorie.
Atunci când cardul se conectează la computer pe ecran apare inscripţia „MSDC".
Încărcare acumulatori
În cazul în care pe ecran apare simbolul „baterie" sau aparatul nu se porneşte, acesta poate fi un semnal că acumulatorul in-
corporat este descărcat. Videoscopul şi ecranul sunt dotate cu acumulatori efi cienţi litiu – polimer independenţi. Acumulatoarele
au efectul de memorie redus la minim, ceea ce vă permite să le încărcaţi practic în orice moment. Se recomandă ca la doar
câteva sau la peste zece cicluri de încărcare să descărcaţi complet acumulatorul în timpul funcţionării normale, iar apoi să-l
încărcaţi. Dispozitivul este dotat cu încărcător, care permite încărcarea acumulatorilor, datorită cablului cu splitter puteţi încărca
doi acumulatori simultane. Introduceţi mufa încărcătorului la priza de alimentare inscripţionată cu „DC 5.5V", lângă priză se afl ă
o diodă LED, care se va aprinde în culoarea roşie în timpul încărcării. Terminarea procesului de încărcare va fi semnalizată prin
schimbarea culorii diodei în verde. Dispozitivele trebuie decuplate de la încărcător într-un interval de timp cât mai scurt după ce
procesul de încărcare s-a terminat.
Manipulare acumulator
Pentru a prelungi durata de viaţă a acumulatorului trebuie să asiguraţi condiţii corespunzătoare de depozitare. Acumulatorul
rezistă aproximativ 500 de cicluri „încărcare - descărcare". Acumulatorul trebuie păstrat la temperaturi cu valorile între 0 şi 30 de
grade Celsius, la umiditarea relativă a aerului de 50%. Pentru a păstra acumulatorul o perioadă mai îndelungată, trebuie să-l în-
cărcaţi total. În timp ce acesta este depozitat acumulatorul se va descărca automat, viteza acestui proces depinde de temperatura
de depozitare, cu cât temperatura este mai mare cu atât procesul este mai rapid. În cazul în care acumulatorul este depozitat
necorespunzător se poate întâmpla ca electrolitul să se scurgă. În cazul în care electrolitul s-a scurs trebuie să acoperiţi locul
de unde s-a scurs cu un agent de neutralizare, iar în cazul contactului cu ochii, trebuie să spălaţi din abundenţă ochii cu apă,
iar apoi să solicitaţi imediat asistenţă medicală. Se interzice utilizarea dispozitivului cu acumulatorul defect. În cazul în care
acumulatorul s-a uzat total trebuie să-l predaţi la un punct specializat cu prelucrarea acestui tip de deşeuri.
Pornire şi oprire aparat
Scoateţi mantoul de cauciuc care acoperă camera (IV).
Pentru a porni videoscopul ţineţi apăsat comutatorul aprox. 3 secunde, până ce dioda verde se va aprinde pe partea stângă a
comutatorului. În timpul funcţionării această diodă se aprinde şi se stinge, este un fenomen normal, care vă permite să constataţi,
că videoscopul a fost pornit. Numărul de fl ashuri ale diodei indică numărul canalului, care a fost selectat pentru conectarea cu
ecranul în timpul operării la distanţă.
Pentru a opri videoscopul trebuie să ţineţi apăsat comutatorul aprox. 3 secunde,până ce dioda verde pe partea stângă a comu-
tatorului se aprinde iar apoi daţi drumul la buton, pentru o perioadă scurtă se va aprinde dioda roşie situată pe partea stângă iar
videoscopul se va stinge.
Pentru a porni ecranul ţineţi apăsat comutatorul aprox. 3 secunde. Pentru a stinge ecranul procedaţi în acelaşi mod.
Dispozitivul se adaptează automat la luminozitatea scenei. În cazul schimbării bruşte a luminozităţii scenei respective trebuie să
aşteptaţi până ce senzorul camerei adaptează sensibilitatea camerei. Se poate întâmpla ca luminozitatea scenei să depăşească
domeniul de sensibilitate a camerei, în acest caz puteţi încerca să măriţi sau să micşoraţi intensitatea luminării scenei. Camera
este dotată cu două diode LED care luminează alb. Pentru a le porni apăsaţi butonul „+" pe videoscop, până ce obţineţi intensita-
tea dorită a luminozităţii. Cu butonul „-" micşoraţi intensitatea luminii şi le puteţi opri. Pentru a economisi energia din acumulator
se recomandă să folosiţi diodele de luminat, doar când acest lucru este necesar.
Nu direcţionaţi lumina înspre ochi.
Camera a fost setată din fabrică cu distanţa de focalizare a luminii de 50 mm. Acest lucru înseamnă că cea mai bună claritate a
imaginii se obţine atunci când obiectul este situat la distanţa de 50 mm de obiectivul camerei. La o distanţă mai mare şi mai mică
de această valoare claritatea imaginii se înrăutăţeşte, acest lucru este un fenomen normal.
Operare ecran
Sub ecran se afl ă nişte butoane care sunt folosite pentru manipularea ecranului.
Atenţie! În funcţie de versiunea videoscopului, ecranele au un număr diferit de butoane şi acestea pot fi amplasate diferit.
– înregistrare imagine actuală din cameră (deplasare în stânga în meniu)
– întoarcerea imaginii de pe ecran (mişcare în sus în meniu)
- pornire meniu (confi rmare selectare în meniu)
– mărire imagine (mişcare în jos în meniu)
- pornire/ oprire înregistrare semnal video (mişcare în dreapta în meniu)
– schimbare canal de transmisie ecran
I
N
S
T
R
U
C
Ţ
I
RO
U
N
I
O
R
I
G
I
N
A
L
E
59