Garanţia şi serviciul clienţi
RO
48
18
Garanţia şi serviciul clienţi
Garanţia:
Stryker Endoscopy acordă proprietarului înregistrat în momentul achiziţiei o
garanţie privind absenţa erorilor de material şi producţie. Garanţia este valabilă
pentru 1 an din momentul cumpărării pentru toate componentele.
Această garanţie nu este valabilă pentru aparatele care au fost utilizate în mod
greşit sau neglijent sau care au fost instalate greşit, respectiv care au fost
modificate, reglate sau tratate necorespunzător de către alte persoane decât
tehnicienii autorizaţi de Stryker Endoscopy.
Garanţia este anulată, dacă o verificare a personalului de specialitate autorizat
arată că motivul funcţionării defectuoase este o utilizare greşită sau abuzivă.
Înaintea efectuării lucrărilor de întreţinere şi reparaţie la aparat, clientul primeşte
o estimare a costurilor.
Clientul trebuie să trimită aparatul defect la fabrică pe propria cheltuială.
Aparatul este reparat de către Stryker Endoskopy sau un reprezentant,
respectiv sunt schimbate toate componentele defecte, iar aparatul este returnat
cumpărătorului.
Dacă în baza unei verificări se constată că defecţiunea derivă dintr-o utilizare
abuzivă sau condiţii de exploatare anormale, lucrările de reparaţie nu intră în
garanţie, ci sunt trecute în factura clientului.
Pentru aparatele care sunt reparate în cadrul programului standard de reparaţii
al Stryker Endoscopy, se acordă o garanţie de 30 de zile privind absenţa erorilor
de material şi prelucrare, în cazul în care perioada iniţială de garanţie a expirat
deja. Aparatele care prezintă în timpul perioadei de garanţie erori de material
sau producţie sunt reparate gratuit.
Serviciile de garanţie specificate mai sus sunt singurele valabile şi exclud toate
celelate garanţii, măsuri de asistare şi responsabilităţi, explicite sau tacite, din
partea Stryker Endoscopy, inclusiv garanţiile tacite privind aspectul gradului de
adecvare pentru utilizare şi consecinţele. Aceste produse sunt comercializate
exclusiv pentru utilizarea în cadrul scopurilor specificate, iar garanţia este
valabilă numai pentru cumpărător. Stryker Endoscopy nu-şi asumă
responsabilitatea pentru lezări ale garanţiei într-un volum care depăşeşte preţul
de achiziţie al produsului.
Nici un reprezentant, angajat sau comerciant autorizat al Stryker Endoscopy nu
este îndreptăţit să angajeze firma la alte servicii de garanţie, asigurări sau
declaraţii privind acest aparat.
Această garanţie este valabilă exclusiv pentru prima persoană care a
achiziţionat acest produs al Stryker Endoscopy, fie direct de la firma Stryker
Endoscopy sau de la un reprezentant autorizat de către Stryker Endoscopy.
Cumpărătorul iniţial nu poate transmite garanţia unei alte persoane.
Serviciul clienţi şi pretenţiile de acordare a garanţiei:
ATENŢIE!
Nu executaţi nici o lucrare de service care nu este specificată în acest
manual.
Dacă aveţi nevoie de serviciul clienţi în perioada garanţiei:
• vă rugăm contactaţi firma Stryker Endoscopy - 1-800-624-4422 - sau
reprezentantul comercial responsabil al Stryker Endoscopy.
• Împachetaţi toate componentele cu grijă, pe cât posibil în ambalajul de livrare
original.
• Trimiteţi-ne aparatul protejat de o poliţă de asigurare şi pe propria cheltuială: