2.4 Instrucțiuni privind păstrarea
Când nu este utilizat, curățați și dezinfectați dispozitivul conform indicațiilor
de mai sus și depozitați tubul Provox LaryTube într-un recipient curat și uscat,
la temperatura camerei. Protejați produsul de lumina directă a soarelui.
2.5 Durata de viață a dispozitivului
Tubul Provox LaryTube poate fi utilizat pe o perioadă de maximum 6 luni.
Dacă există orice semn de deteriorare pe dispozitiv, acesta trebuie înlocuit
înainte de acest termen.
2.6 Eliminarea
Urmați întotdeauna practicile medicale și cerințele naționale privind pericolele
biologice când eliminați un dispozitiv medical uzat.
2.7 Accesorii
ATENȚIE: utilizați numai componente originale. Alte accesorii pot duce la
deteriorarea produsului și/sau funcționare defectuoasă.
Printre dispozitivele care pot fi utilizate cu tubul Provox LaryTube se numără
următoarele:
• casetele Provox HME (schimbătoare de căldură și umiditate);
• Provox FreeHands HME pentru vorbire fără obturarea manuală a stomei;
• Provox ShowerAid (Protecție pentru stomă în timpul dușului) care poate
împiedica pătrunderea apei în tubul LaryTube în timpul dușului;
• pentru a preveni căderea tubului Provox LaryTube din stomă, se poate utiliza
un suport Provox TubeHolder sau cleme Provox LaryClips, pentru susținere
suplimentară;
• pentru tubul Provox LaryTube cu inel, se utilizează o bandă adezivă Provox
pentru a asigura fixarea și menținerea tubului LaryTube.
Pentru diversele accesorii disponibile, consultați informațiile privind comenzile.
3. Informații privind remedierea
problemelor
Sângerarea stomei
Întrerupeți utilizarea dispozitivului. După vindecarea traheostomei, încercați
să măriți treptat durata de utilizare a dispozitivului. Dacă și perioadele scurte
provoacă sângerare sau dacă sângerarea persistă după scoaterea dispozitivului,
întrerupeți utilizarea acestuia și adresați-vă medicului dvs.
154