SCÂNTEILE DE SUDARE POT CAUZA INCENDIU SAU EXPLOZIE: eliminați riscurile de incendiu din
zona de sudare și aveți la îndemână un stingător pregătit. Scânteile de sudare și materialele încinse în
procesul de sudare pot pătrunde ușor prin crăpături și deschideri mici în zonele adiacente. Nu sudați
niciun rezervor, tambur, container sau material până ce nu sunt luate măsurile necesare pentru a
garanta că niciun vapor inflamabil sau toxic nu este prezent. Nu operați niciodată acest echipament
atunci când sunt prezente gaze, vapori sau lichide inflamabile.
MATERIALELE SUDATE POT PROVOCA ARSURI: sudarea generează un volum mare de căldură.
Suprafețele și materialele încinse din zona de lucru pot cauza arsuri grave. Utilizați mănuși și clești
atunci când atingeți sau mutați materiale în zona de lucru.
BUTELIA POATE EXPLODA, DACĂ ESTE AVARIATĂ: utilizați numai butelii cu caz comprimat, care
conțin gazul de protecție corect pentru procesul utilizat și regulatoare care funcționează normal,
proiectate pentru a fi utilizate cu gaz sau sub presiune. Utilizați întotdeauna buteliile în poziție dreaptă,
legate cu lanțuri de un suport fix. Nu mutați sau transportați buteliile de gaz cu capacul de protecție
îndepărtat. Nu permiteți ca electrodul, portelectrodul, clema de lucru sau oricare altă piesă aflată sub
tensiune să atingă butelia de gaz. Buteliile de gaz trebuie amplasate la distanță de zonele în care
acestea pot fi avariate sau supuse procesului de sudare, inclusiv surselor de scântei și căldură.
PIESELE ÎN MIȘCARE SUNT PERICULOASE: există piese mecanice în mișcare în această mașină
care pot să cauzeze vătămări grave. Țineți mâinile, corpul și îmbrăcămintea departe de aceste piese în
timpul pornirii, operării și întreținerii mașinii.
AGENTUL DE RĂCIRE FIERBINTE POATE ARDE PIELEA: asigurați-vă întotdeauna că agentul de
răcire NU ESTE FIERBINTE înainte de a efectua activități de reparare a răcitorului.
MARCAJ DE SIGURANȚĂ: acest echipament este adecvat pentru asigurarea puterii pentru
operațiunile de sudare desfășurate într-un mediu cu pericol crescut de electrocutare.
Producătorul își rezervă dreptul de a modifica și/sau îmbunătăți proiectul fără a actualiza în același timp manualul de utilizare.
Română
7
Română