Descargar Imprimir esta página

myBlend myLEDmask Manual De Instrucciones página 172

Publicidad

Idiomas disponibles
  • MX

Idiomas disponibles

  • MEXICANO, página 66
1.0
INFORMAȚII PRIVIND MANUALUL
Acest document de asistență pentru utilizarea echipamentului nu este destinat vânzării. Este interzisă reproducerea
parțială sau integrală fără autorizare expresă. Informațiile din acest document pot fi modificate fără înștiințare prealabilă,
din motive tehnice și/sau comerciale.
ATENȚIE – Mesajele cu acest simbol au scopul de a vă atrage atenția asupra operațiunilor sau situațiilor care,
dacă nu sunt cunoscute sau executate corect, pot crea un risc pentru operator și/sau persoana supusă tratamentului.
2.0
MECANISMELE DE ÎMBĂTRÂNIRE A PIELII
Îmbătrânirea este un proces natural pentru oameni, indiferent dacă este genetică, hormonală sau provocată de
mișcările repetitive ale feței. În primul sfert al vieții noastre, avem capacitatea de a lupta împotriva acestui fenomen,
însă, începând din al doilea sfert (25–50 de ani), sistemul nostru imunitar devine mai slab și începe să genereze radicali
liberi* care vor deteriora țesuturile noastre. Capacitățile funcționale ale mitocondriilor** scad, creându-se astfel un
dezechilibru între excesul de radicali liberi și insuficiența de antioxidanți pe care îi producem sau îi ingerăm. Este vorba
de stresul oxidativ.
Există și îmbătrânirea actinică*** provocată de radiațiile UVA și UVB ale soarelui, de stres (zgomot, lipsă de somn,
boli), de factorii de stres climatici (frig, vânt, căldură), de sursele de poluare a aerului (tabac, gaz de eșapament, ozon,
hidrocarburi, solvenți) și de poluarea alimentară (pesticide, detergenți, aminoacizi pirolizați din alimentele prăjite).
Toate aceste elemente sunt dăunătoare pentru organismul nostru.
Consecințele vizibile: toți factorii exogeni și endogeni vor provoca modificări structurale, funcționale și morfologice
la nivelul pielii, precum și tulburări vizibile: riduri și linii fine, lăsarea pielii, pungi sub ochi, roșeață, cicatrici și ten tern.
FOTOBIOMODULAȚIA cu masca myLEDmask de marca myBlend, cel mai avansat dispozitiv tehnologic conform
dovezilor din numeroasele publicații importante din ultimii ani, poate da rezultate cel puțin satisfăcătoare, adesea
perfecte, uneori chiar excepționale.
Masca LED este concepută pentru a oferi beneficii împotriva îmbătrânirii feței și gâtului:
• țintește ridurile și redă fermitatea pielii;
• netezește textura pielii și strânge porii;
• restabilește strălucirea și revitalizează pielea.
3.0
GENERALITĂȚI: INFORMAȚII JURIDICE
3.1. Producător legal
MYBLEND SAS
9 rue du commandant Pilot, 92200 Neuilly sur Seine.
www.my-blend.com
Tel.: +33 1 56 60 60 00
3.2. Responsabilități
Producătorul nu răspunde pentru siguranța, fiabilitatea și performanța aparatului dacă:
• aparatul nu este utilizat conform instrucțiunilor din acest manual;
• sistemul electric al locurilor în care aparatul este instalat nu este în conformitate cu standardele de siguranță.
Producătorul nu își asumă nicio responsabilitate pentru daunele personale sau materiale cauzate de deteriorarea
aparatului, de modificarea funcțiilor esențiale ale dispozitivului, de lipsa întreținerii și de nerespectarea instrucțiunilor
din acest manual.
* radicali liberi: atomi sau molecule instabile care încearcă să se lege de alți atomi și provoacă reacții în lanț.
** mitocondrie: element microscopic care face parte din celulele majorității organismelor vii, asigură celulei energia necesară și este
indispensabil pentru supraviețuirea acesteia.
*** actinic: legat de sau cauzat de lumină.
172
Versiunea manualului de utilizare: nr. 8000866-RO01

Publicidad

loading