Garanţia de mai sus înlocuieşte orice alte garanţii explicite sau
implicite, scrise sau verbale, inclusiv garanţiile de comercializare şi
aplicabilitate pentru un anumit scop. Nicio persoană, incluzând orice
reprezentant, agent, dealer, distribuitor sau intermediar al SORIN
GROUP ITALIA sau orice altă organizaţie industrială sau comercială,
nu este autorizată să ofere nici o reprezentare sau garanţie
referitoare la acest dispozitiv medical, cu excepţia cazului în care
acest lucru este stipulat în prezentul document. SORIN GROUP
ITALIA nu acordă nicio garanţie de comercializare şi aplicabilitate
pentru un anumit scop pentru acest produs, alta decât cea stipulată
în prezentul document. Cumpărătorul se angajează să se
conformeze termenilor prezentei Garanţii Limitate şi, în mod special,
este de acord ca în cazul unei dispute sau unui litigiu cu SORIN
GROUP ITALIA să nu formuleze pretenţii pe baza unor modificări
sau schimbări, pretinse sau dovedite, aduse prezentei Garanţii
Limitate de către orice reprezentant, agent, dealer, distribuitor sau alt
intermediar.
Relaţiile existente între părţile contractante (inclusiv în cazul în care
acestea nu sunt consemnate în scris) cărora li se oferă această
Garanţie, precum şi orice dispută referitoare la acestea sau care este
legată de aceasta în orice fel, şi orice dispută referitoare la această
Garanţie, la interpretarea şi punerea sa în aplicare, fără excluderea
şi/sau rezervarea niciunui aspect, sunt reglementate exclusiv de
legislaţia şi jurisdicţia italiană. Tribunalul de elecţie este Tribunalul din
Modena (Italia).
RO – ROMÂNĂ
99