•
Ținând cateterul de livrare WRAPSODY cât mai drept cu putință, introduceți „capătul
posterior" al firului de ghidare în vârful cateterului de livrare (consultați Figura 2),
asigurându-vă că mențineți poziția firului de ghidare. Avansați cu atenție cateterul de livrare
WRAPSODY prin teaca instrumentului de inserție cu supapă, continuând să umeziți învelișul
hidrofil după cum este necesar, și în vasul de acces. Notă: Dacă simțiți rezistență excesivă
la introducerea cateterului de livrare prin supapa de hemostază, extrageți și inspectați
cateterul de livrare pentru deteriorare. Nu reutilizați dacă este deteriorat. Asigurați-vă că
diametrul tecii instrumentului de inserție cu supapă este compatibil cu diametrul exterior
al cateterului de livrare dat (consultați Tabelul 1) și că teaca instrumentului de inserție cu
supapă nu este răsucită.
•
Utilizând ghidarea fluoroscopică, avansați cateterul de livrare WRAPSODY. Avansați
cu atenție, în special dacă întâmpinați rezistență. Dacă întâmpinați rezistență excesivă,
reevaluați procedura.
•
Continuați să avansați sistemul de livrare până când marginea de avansare a endoprotezei
trece de leziune. După care, menținând poziția vârfului, trageți ușor pentru a îndrepta
sistemul de livrare.
•
Utilizând fluoroscopia, verificați dacă cateterul de livrare este optim poziționat pentru
implantare, dacă lungimea selectată pentru endoproteză acoperă întreaga leziune și dacă
ambele capete ale endoprotezei se extind cu cel puțin 1 cm într-un segment de vas neafectat.
Implantarea endoprotezei Merit WRAPSODY: Implantarea standard
Bandă de
marcaje distale
Bancă de marcaje
proximale
•
Avansați cateterul de livrare al endoprotezei Merit WRAPSODY până când banda de marcaje
distale (consultați Figura 4a) trece de zona de implantare dorită a endoprotezei.
•
Implantarea endoprotezei WRAPSODY necesită un pas de amorsare înainte de implantarea
completă. Amorsați sistemul prin efectuarea mai multor micro-clicuri (apăsarea parțială a
mânerului), până când teaca exterioară a cateterului începe să se retragă și banda de marcaje
distale se aliniază cu benzile de marcaje ale endoprotezei WRAPSODY (consultați Figura 4b).
•
Confirmați locația de implantare dorită și ajustați prin tragerea sau avansarea cateterului.
•
Continuați să efectuați micro-clicuri pe mânerul de livrare, pentru a retrage și mai
mult teaca exterioară a cateterului de livrare, descoperind marginea de avansare a
endoprotezei WRAPSODY nerestricționată. Un segment scurt al endoprotezei WRAPSODY
va începe să se dilate sau să se desfacă în formă conică de la capătul cateterului.
Continuați implantarea până când primul rând al endoprotezei a fost implantat și
este în contact cu peretele vasului sanguin (consultați Figura 4c). În acest moment,
endoproteza poate fi retrasă către locația țintă de implantare (consultați Figura 4d).
Notă: Sistemul de livrare WRAPSODY nu trebuie avansat după ce orice porțiune a
endoprotezei este în apoziție la peretele vasului sanguin.
•
Continuați să apăsați mânerul endoprotezei WRAPSODY, în timp ce aplicați tensiune ușoară
asupra cateterului în timpul implantării endoprotezei, până când endoproteza este complet
eliberată din sistemul de livrare (consultați Figura 4e).
•
Notă: Banda de marcaje proximale de pe cateterul de livrare WRAPSODY trebuie să fie
vizualizată și să rămână pe poziție stabilă în timpul implantării.
•
După implantarea completă și eliberarea din cateterul de livrare a endoprotezei WRAPSODY,
retrageți cu atenție sistemul de livrare sub monitorizare imagistică fluoroscopică, pentru a vă
asigura că vârful cateterului de livrare nu se prinde de endoproteza WRAPSODY, ceea ce ar
putea cauza dislocarea endoprotezei. Mențineți poziția firului de ghidare prin endoproteza
WRAPSODY.
•
Aplicarea unei forțe excesive în timpul extragerii cateterului de livrare poate deteriora
cateterul de livrare sau teaca instrumentului de inserție cu supapă. Dacă întâmpinați
rezistență la extragerea cateterului de livrare, este recomandat să extrageți cateterul de
livrare și teaca instrumentului de inserție cu supapă în mod compact, menținând poziția
firului de ghidare prin endoproteza WRAPSODY implantată. După care, introduceți o nouă
teacă a instrumentului de inserție cu supapă, de dimensiune identică cu cea extrasă.
•
Selectați un balon PTA de dimensiunea potrivită (Tabelul 1), care nu are diametrul mai mare
decât endoproteza WRAPSODY, pentru a efectua dilatarea post-implantare. Umflați balonul
PTA pe întreaga lungime a endoprotezei WRAPSODY. Pot fi necesare mai multe umflări
dacă lungimea endoprotezei WRAPSODY este mai mare decât balonul PTA. Evitați umflarea
balonului dincolo de capetele endoprotezei WRAPSODY.
•
După finalizarea procedurii „touch-up", dezumflați balonul PTA și extrageți-l cu atenție.
•
Utilizați angiografia cu substanță de contrast pentru a evalua segmentul de vas tratat și
circuitul fluxului distal înainte de finalizarea procedurii (consultați Figura 4f ).
Figura 4 a-f
a
b
c
d
e
f