Specialized Roubaix Comp Road Manual De Instrucciones página 231

ca furca sau cadrul să se îndoaie sau să se curbeze. La o bicicletă de oţel, furca
de oţel se poate îndoi mult, iar cadrul poate rămâne neafectat. Aluminiul este mai
puţin flexibil decât oţelul, dar vă puteţi aştepta ca furca şi cadrul să fie îndoite sau
curbate. Dacă impactul este mai puternic, bara de sus a bicicletei se poate rupe
din cauza tensiunii, iar cea de jos se poate îndoi şi rupe, lăsând bara din faţă şi
furca separate de triunghiul principal.
Atunci când o bicicletă de metal este accidentată, veţi observa dovezi ale
acestei flexibilităţi în metalul îndoit, curbat sau pliat.
Acum, se obişnuieşte fabricarea cadrului principal din metal, iar a furcii,
din fibră de carbon. Citiţi Secţiunea B, Înţelegerea componentelor mai jos.
Flexibilitatea relativă a metalelor şi lipsa flexibilităţii fibrei de carbon înseamnă
că, în eventualitatea unui impact, vă puteţi aştepta la îndoire şi curbare în cazul
metalului, dar nu şi în cazul fibrei de carbon. Sub o anumită sarcină, furca poate
fi intactă deşi cadrul este avariat. Peste o anumită sarcină, furca de carbon va fi
complet distrusă.
Informaţii de bază despre uzura metalelor
Bunul simţ ne spune că nimic din lucrurile pe care le folosim nu durează
pentru totdeauna. Cu cât folosim ceva mai mult şi mai din greu, şi cu cât sunt
mai potrivnice condiţiile în care utilizăm respectivul obiect, cu atât va fi mai scurtă
durata sa de viaţă utilă.
Uzura este termenul utilizat pentru a descrie avariile acumulate de o
componentă din cauza utilizării repetate. Pentru ca uzura să producă avariere,
sarcina suportată de componentă trebuie să fie suficient de mare. Un exemplu
simplu folosit adesea este îndoirea sârmei dintr-o agrafă de birou înainte şi
înapoi până când se rupe. Această definiţie simplă vă va ajuta să înţelegeţi că
uzura nu are legătură cu timpul sau durata de când deţineţi bicicleta. O bicicletă
ţinută în garaj nu acumulează uzură. Uzura are loc doar prin folosire.
Deci la ce tip de „avariere" ne referim? La nivel microscopic, o fisură se
formează într-o zonă puternic tensionată. Pe măsură ce sarcina este aplicată în
mod repetat, fisura se adânceşte. La un anumit punct, fisura devine vizibilă cu
ochiul liber. În cele din urmă, devine atât de mare încât componenta nu mai este
suficient de puternică încât să susţină sarcina pe care o putea susţine în absenţa
fisurii. În acel punct, componenta poate ceda de tot, imediat.
Se poate proiecta o componentă care să fie suficient de puternică încât
rezistenţa la uzură să fie aproape infinită. Acest lucru necesită foarte mult
material şi foarte multă greutate. Orice structură care trebuie să fie uşoară şi
puternică va avea o rezistenţă limitată la uzură. Aeronavele, maşinile de curse,
motocicletele – toate au componente cu rezistenţe limitate la uzură. Dacă aţi
dori o bicicletă cu o rezistenţă la uzură infinită, ar cântări mult mai mult decât
orice bicicletă de pe piaţă la ora actuală. Astfel, cu toţii facem un compromis:
performanţa minunată şi greutatea mică pe care ni le dorim presupun verificarea
frecventa a structurii.
46